„Nu trebuie să acceptăm un model în cadrul căruia Iranul poartă discuţii şi în paralel dezvoltă arme nucleare pe care intenţionează să le utilizeze”, a declarat Netanyahu.
„Există dosare importante în Orientul Mijlociu precum încercările de a ajunge la pace cu palestinienii, dar acestea vor rămâne în plan secund atât timp cât Iranul va crede că poate să dezvolte arme nucleare şi va continua în acest sens. Obiectivul nostru principal este să împiedicăm acest lucru”, a insistat Netanyahu.
Reprezentanţii Iranului şi cei ai marilor puteri (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) se vor reuni vineri şi sâmbătă la Alma-Ata pentru discuţii pe tema programului nuclear iranian.