Ana Draghici

Protest la combinatul siderurgic ArcelorMittal din Galaţi

Arcelor Mittal Galati, ArcelorMittal

Alături de ei s-a aflat şi liderul filialei locale a Cartel Alfa, Romeo Gârneaţă. Îmbrăcaţi cu tricouri purtând însemnele sindicatului şi agitând steaguri cu aceleaşi însemne, siderurgiştii au strigat ‘Vrem să muncim!’ şi ‘Combinatul cel mai tare/A ajuns la demolare’.

 

Potrivit secretarului general al Sindicatului Siderurgistul AMG, Vasile Crişan, protestul se vrea un semnal de alarmă tras, în urma căruia administraţia combinatului să garanteze locurile de muncă, să stopeze închiderea unităţilor de producţie şi să reia programul de investiţii.

 

În plus, sindicaliştii au cerut şi Guvernului să modifice legea 220 privind taxele pentru certificatele verzi, în sensul reducerii acestor taxe plătite la facturile de energie electrică de marii consumatori, precum combinatul siderurgic de la Galaţi.

 

‘Anul trecut, combinatul gălăţean a plătit o factură la energie electrică de 70 milioane euro, la care s-au adăugat alte 43 milioane euro – pe taxe de cogenerare şi certificate verzi, iar în acest an, preţul pe energie electrică practic se dublează prin plata acestor taxe pe certificatele verzi. Suma în plus ar putea fi direcţionată în plata salariilor siderurgiştilor sau în investiţii’, a spus Crişan.

 

Protestul de la Galaţi s-a desfăşurat în cadrul acţiunii de protest organizată la nivel european de Federaţia din Metalurgia Europeană Industriall, în România, Franţa, Belgia, Spania, Polonia, Republica Cehă, Germania, Luxemburg şi Italia.

 

În 2001, la privatizarea combinatului, unitatea siderurgică de la Galaţi avea 27.800 de salariaţi, iar în prezent are 7.414 salariaţi. Până la finele lunii mai, din combinat vor pleca alţi circa 600 de angajaţi, prin cea de-a 13-a schemă de plecări voluntare lansată de administraţie de la privatizarea combinatului şi până acum.