România este azi a 49-a economie ca mărime din lume, iar PIB-ul său a fost estimat la 274,1 miliarde de dolari în 2012, cu puţin înaintea Emiratelor Arabe Unite şi a Israelului, deşi creşterea sa economică a încetinit. Artiştii români se bucură de recunoaştere internaţională: regizorul Cristian Mungiu a câştigat Palme d’Or-ul la Festivalul de Film de la Cannes în 2007, cu filmul său „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, iar scriitoarea Herta Müller şi-a adjudecat Premiul Nobel pentru literatură în 2009.
Cei mai mulţi dintre cei care au plecat în anii ’90 proveneau din zone ale României unde locuitorii plecaseră deja ca lucrători itineranţi în România. Aceştia s-au mutat în Franţa, Italia şi Spania – ţări cu care România are legături culturale şi lingvistice (română este singura limbă romanică într-o Europă de Est dominată de limbi slave). Ei au umplut lacunele de pe pieţele forţei de muncă din aceste ţări – din construcţii, agricultură, servicii la domiciliu – şi continuă să facă acest lucru.
Zonele rurale din România, cum ar fi Satu Mare, Maramureş şi Suceava, au fost transformate de emigrarea în masă. „Spre deosebire de oraş, unde competiţia economică este mai subtilă, în satele din România schimbările sunt extrem de vizibile, iar strada principală funcţionează ca o scenă pentru afişarea ostentativă”, susţine fotograful Petruţ Călinescu, ale cărui poze – parte a proiectului său „Mândrie şi beton”, dedicat schimbărilor recente din satele tradiţionale din România – au fost folosite pentru a documenta articolul.
