Ford începe în aprilie, la Craiova, producţia noului motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri

Craiova, ecoboost, Ford, motor, producție

„Motorul de 1,5 litri este o apariţie esenţială din punct de vedere strategic pentru Ford, având în vedere eforturile companiei de a răspunde cererii puternice la nivel mondial pentru motoarele sale EcoBoost în patru cilindri. Odată cu lansarea celui mai nou motor al său cu consum redus, Ford are acum capacitatea de a construi 1,6 milioane de motoare EcoBoost anual. Până la sfârşitul anului 2013 şase uzine Ford din Europa, Asia şi America de Nord vor produce motoare EcoBoost, triplându-se astfel numărul fabricilor care produceau astfel de motoare în 2010”, se arată într-un comunicat al companiei.

 

Producţia motorului EcoBoost de 1,5 litri în patru cilindri – al cincilea membru al familiei EcoBoost – va debuta la uzina Ford din Craiova spre finalul acestei luni.

 

Noul motor va fi mai întâi introdus pe piaţa chineză pe noul Ford Mondeo, model care va fi lansat la finalul lunii aprilie la Salonul Auto de la Shanghai. Ulterior, motorul va echipa modelul Fusion în America de Nord în cursul acestui an, respectiv noul Mondeo în Europa.

 

Tehnologiile EcoBoost ameliorează atât consumul, cât şi emisiile de CO2 cu până la 20%, potrivit companiei.

 

Ford a vândut peste 600.000 de vehicule echipate cu motoare EcoBoost la nivel mondial de la debutul gamei în 2009, odată cu lansarea motorului EcoBoost V6 de 3,5 litri. Compania a adăugat motorul EcoBoost de 2 litri în 2010, de 1,6 litri în 2011, iar anul trecut a fost lansat cel de 1 litru, desemnat „Motorul Internaţional al Anului 2012”.

 

Până la finalul acestui an, aproape 80% din modelele companiei la nivel mondial vor fi echipate cu tehnologia EcoBoost, mai arată compania.

 

La fabrica din Craiova se produc în prezent motorul de 1 litru EcoBoost, disponibil în două variante, de 100 şi 120 de cai putere, şi autoturismul B-Max.

 

Ford produce zilnic circa 365 de maşini şi 450 de motoare.

Ultimele Articole