La acelaşi salon, o altă invenție prezentată de firma românească a câştigat premiul juriului. Societatea MBTelecom este singura din lume care a reuşit să-şi adjudece de două ori Marele Premiu, în cei 41 de ani de existenţă a salonului.
Invenția este destinată vameșilor, armatelor, aeroporturilor și companiilor aeriene, au anunțat organizatorii evenimentului.
Aparatul permite scanarea avioanelor de toate mărimile, pentru a se depista eventuale nereguli structurale, avarii sau materiale sau obiecte transportate ilicit.
Specializată în securitate, societatea MBT a dezvoltat aparatul, ce este prevăzut cu un braț mobil și extensibil care scanează avionul și avansează cu o viteză constantă.
Aproape 100 de directori de aeroporturi din întreaga lume au examinat aparatul inventat de români.
Aceeaşi companie românească a mai luat o distincţie la Geneva: premiul internaţional al presei, pentru un sistem destinat securizării bancomatelor.
Încă opt invenții românești au fost premiate la ediția din acest an, la care au fost prezenți 725 inventatori, din 45 de țări.