Aşa-numita ‘Alianţă împotriva gunoaielor’ (AKIP), care reuneşte asociaţii civice, persoane particulare şi activişti, a strâns 62.000 de semnături obligatorii pentru organizarea plebiscitului, transmite sâmbătă EFE. ‘Este pentru prima dată când vocea cetăţenilor este ascultată. Este vorba de o practică nouă, care are legătură directă cu viaţa oamenilor şi cu viitorul lor’, a declarat pentru agenţia spaniolă Kozara Kati, activistă pentru drepturile omului şi membră a AKIP.
Albania importă doar 25 de tipuri de reziduuri reciclabile, care figurează totodată pe Lista Verde a Uniunii Europene, din cele 400 aprobate de guvern în 2010 printr-o lege care a autorizat importul de gunoaie. Însă gestionarea nefastă a deşeurilor casnice – care au transformat Albania într-una din ţările cele mai contaminate din Europa – şi teama că, sub pretextul importului de deşeuri, se ascunde un posibil trafic cu substanţe toxice din partea mafiei, îndeosebi a celei italiene, sunt două din motivele principale pentru care AKIP a cerut interzicerea importului de deşeuri.
În perioada comunistă, în Albania circulau puţine maşini, industria era înapoiată, iar puţinele pungi de plastic şi sticle de Coca-Cola care intrau din afara ţării pe la frontiera cea mai ermetică a Europei erau păstrate ca nişte relicve rare în vitrinele camerelor de oaspeţi ale locuinţelor albaneze.
Însă acea cultură a încetat să mai existe după ce ţara s-a orientat către economia liberă de piaţă în 1991 şi, alături de creşterea bunăstării şi a consumului, a crescut şi cantitatea de gunoi, care a năpădit străzile, pajiştile, malurile râurilor, munţii şi plajele.
În prezent, cei aproape 3 milioane de albanezi produc anual 852.000 de tone de deşeuri, din care doar 10% sunt reciclate. Doar Tirana dispune de o groapă de gunoi, în timp ce, în restul oraşelor, deşeurile sunt arse în câmp deschis, iar în unele sate nu există nici măcar locuri special amenajate pentru depozitarea gunoaielor. Însă gunoaiele, dincolo de faptul că sunt o problemă de sănătate publică şi de contaminare a mediului înconjurător, s-au transformat în sursă de îmbogăţire pentru un număr tot mai mare de albanezi şi de străini.
Cu acest gând a sosit anul trecut, din îndepărtatul Perú, fostul ministru de externe Augusto Blacker Miller, pentru a construi, împreună cu partenerii săi italieni, primul mare incinerator de gunoaie – în valoare de 200 de milioane de euro – în oraşul sudic Fier. Patron al unei companii albaneze de gestionare a reziduurilor, Apollonia Investments, împotriva lui Miller există un ordin de căutare şi captură emis de statul peruan, pentru implicarea acestuia în lovitura de stat a fostului preşedinte Alberto Fujimori în 1992. În plus, zeci de firme italiene operează în sectorul tratării reziduurilor care, potrivit experţilor, ar putea ascunde activităţi ilegale.
Cel mai mare risc este traficul cu materiale toxice, care ar pătrunde în Albania din exterior graţie lipsei de control, a infrastructurii proaste, a slabei pregătiri a personalului şi a corupţiei vameşilor, cu toate că acest ultim aspect este negat de autorităţi. ‘Prin Albania nu au trecut niciun fel de reziduuri toxice. Importurile sunt foarte stricte şi se fac doar cu permisiunea premierului’, asigură Vladimir Bezhani, director în Ministerul Mediului. Însă, potrivit Europol, Albania, România şi Ungaria sunt principalele destinaţii ale reziduurilor toxice trimise din Italia şi alte ţări din sudul Europei.
Dacă va fi aprobată, interzicerea importurilor de reziduuri va băga în faliment noua industrie albaneză de reciclare, care funcţionează cu materie primă importată, dat fiind că în Albania deşeurile nu se sortează la origine, ci se aruncă la grămadă în containere comune. ‘Solicitarea AKIP este absurdă. Nu aceasta este soluţia pentru a ne proteja de mafia deşeurilor, ci creşterea controlului şi adoptarea unor măsuri de prevenţie’, consideră Vullnet Haka. Patronul uneia dintre cele mai mari fabrici de reciclare a polietilenei, Haka şi-ar pierde investiţia de 15 milioane de euro, iar cei 200 de angajaţi ai săi ar rămâne pe drumuri. Potrivit EFE, dacă referendumul va avea succes, în aceeaşi situaţie s-ar afla toţi cei 3.000 de angajaţi care lucrează în această industrie.
