Ana Draghici

Proiect româno-polonez ‘Transhumanţa oilor din Carpaţi 2013’

cultura, istorie, produse traditionale

Prin intermediul proiectului se va reface traseul transhumanţei păstorilor de-a lungul lanţului Carpatic urmând să se parcurgă 1400 de km în 100 de zile fiind traversate cinci ţări începând cu România, şi continuând cu Ucraina, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă, transhumanţa urmând să fie sărbătorită prin evenimente culturale cu specific pastoral.

 

„Când am început proiectul, multă lume nu avut încredere în noi. Sprijinul cel mai mare l-am primit din partea comisarului european pe probleme de agricultură Dacian Cioloş, iar o fotografie a domniei sale din timpul unei întâlniri pe care am avut-o a făcut ca totul să se schimbe în România privind comunicarea cu instituţiile publice şi ministere. Dacă înainte de întâlnirea cu domnul Cioloş mapa pentru organizare era undeva pe biroul dintr-un minister, după ce s-a văzut fotografia am fost imediat contactaţi şi avem şi un reprezentant care se ocupă de proiect. Puterea exemplului este cea mai bună pentru România”, a declarat joi într-o conferinţă de presă George Căţean, reprezentant al Asociaţiei Transhumanţa România.

 

Primele 300 de oi vor pleca sâmbătă şi vor parcurge traseul până în Ucraina unde vor fi donate comunităţii de huţuli de acolo, apoi celelalte 300 de oi vor fi transportate cu un camion în Ucraina după care îşi vor continua drumul spre Polonia până la finalul proiectului prognozat pentru sfârşitul lunii august.

 

„Ţinta principală a acestei Transhumanţe este întâlnirea dintre oamenii ce vieţuiesc şi muncesc în Carpaţi, integrarea lor, abilitatea de a afla, dar şi arăta bogăţia culturală a locuitorilor, precum şi bogăţia şi unicitatea naturii de aici. Ca factor prioritar în cadrul proiectului se consideră susţinerea permanentă a dezvoltării zonelor de munte. Baza culturii carpatine sunt tradiţiile păstoreşti care influenţează muzica, dansurile, costumele colorate ale oamenilor din zonele montane, obiceiurile şi viaţa de zi cu zi. Aceste tradiţii pastorale au la bază dragostea pentru natură şi pentru fiinţa umană”, a mai precizat George Căţean. Anul viitor proiectul se va axa pe produsele tradiţionale, iar intenţia organizatorilor este de a include în proiect şi Ungaria, Austria şi Serbia.

Ultimele Articole