În statul Washington s-a prăbuşit un pod rutier

Washington

Potrivit publicaţiei Seattle Times, trei persoane au fost salvate din apa rece. Un martor a povestit că a văzut trei maşini scufundate parţial şi şoferii acestora stând pe capotă sau pe marginea geamurilor deschise. Nu există informaţii privind eventuale decese. 

Podul a fost construit în 1955, potrivit site-ului privat National Bridge Inventory Database. Autostrada şi podul reprezintă principalul coridor pentru traficul auto între Seattle şi Vancouver, Canada. 

Incidentul s-a produs la aproape şase ani de la prăbuşirea unui alt pod în Minnesota, care a stârnit îngrijorări privind proasta infrastructură din SUA. În august 2007, o porţiune de circa 300 de metri a podului I-35W în Minneapolis s-a prăbuşit în râul Mississippi în timpul orelor de vârf. Mai multe maşini au căzut în apă, iar 13 persoane au murit şi alte 145 au fost rănite.

Ultimele Articole