Mihai Barsan

Furtuna de săptămâna trecută a afectat zeci de gospodării şi kilometri de drumuri, din şase comune vasluiene

comune, furtuna, gospodarii, Vaslui

Potrivit raportului de evaluare al pagubelor făcut public, luni, de Prefectura Vaslui, şase comune din judeţ au fost afectate de intemperiile vremii de la sfârşitul săptămânii trecute, pe lângă gospodăriile populaţiei fiind loviţi de furia naturii şi zeci de kilometri de drumuri.

 

Cea mai afectată comună este Roşieşti, unde apa a pătruns în două locuinţe, fiind inundate şi cinci anexe gospodăreşti, unde apa a atins şi 40 de centimetri înălţime. De asemenea, patru acoperişuri au fost smulse de pe case pe diferite porţiuni, iar reţeaua electrică a fost afectată pe o lungime de 50 de metri. Zece stâlpi de telefonie au fost rupţi din cauza vântului puternic şi sute de metri de drum au fost colmataţi între localităţile Roşieşti şi Idrici, de pe drumul judeţean DJ 244, şi Roşieşti şi Gura Idrici, de pe drumul comunal DC 47.

 

În localitatea Văleni, acoperişurile de pe 40 locuinţe au fost afectate, iar 30 de arbori au fost rupţi. Tot în acelaşi sat, peste 1,2 kilometri de drumuri locale au fost colmatate şi spălate de pietriş.

 

În comuna Zăpodeni, torentele de apă au afectat 68 kilometri de drumuri locale, prin spălarea pietrişului de pe carosabil.

 

În localitatea Bălteni, o locuinţă a fost inundată, iar drumul judeţean DJ 247 s-a colmatat pe o lungime de aproximativ un kilometru, mâlul fiind îndepărtat de pe şosea de către societatea de drumuri a Consiliului Judeţean.

 

În comuna Ştefan cel Mare, au fost afectate drumurile locale din Cănţălăreşti, Mărăşeni şi Ştefan ce Mare, precum şi două lucrări de modernizare a unor drumuri comunale cu finanţare europeană. Tot în această comună, au fost inundate şi 50 de hectare cultivate cu grâu şi porumb.

 

În comuna Bogdana, au fost distruse acoperişurile unei locuinţe şi a nouă anexe gospodăreşti. Tot din cauza vântului puternic, au fost rupte şi fire de joasă tensiune, problemele fiind remediate de echipele de intervenţie ale E.ON Moldova.

Ultimele Articole