Iorga Vlad

Avocatul Radu Cernov şi-a dat demisia din funcţia de administrator al Transgaz

administrator, demisie, Guvern, Transgaz

Demisia a fost motivată de „riscul afectării imaginii SNTGN Transgaz, prin unele critici publice, din partea reprezentanţilor unor acţionari minoritari, asupra legitimităţii managementului recent desemnat”, potrivit unui comunicat al companiei.

Cernov, specializat printre altele în energie şi infrastructură, a fost asociat cu actualul ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova, în cadrul firmei de avocatură Şova & Asociaţii. Numele avocatului apare în unele articole de presă privind contractele pe care Şova & Asociaţii le-a încheiat cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari, în urma cărora firma de avocatură ar fi încasat ilegal de la cele două unităţi de producţie a energiei peste 1,1 milioane euro, potrivit concluziilor unui control al ANAF, transmise DNA în 2011.

Avocatul face parte din CA al Transgaz din luna aprilie, când au preluat funcţia de administratori şi CEO-ul Ţiriac Holdings, Petru Văduva şi un director din OPSPI, Mihaela Preda. CA este completat de fostul director general al Transgaz Ioan Rusu şi Ion Sterian. Transgaz este condusă de la începutul lunii iunie, în calitate de director general, de Patru Văduva.
Compania este deţinută majoritar de stat, Fondul Proprietatea controlează aproape 15% din acţiunile Transgaz, iar titlurile transportatorului de gaze sunt tranzacţionate la bursă.

Guvernul a decis în martie trecerea Transgaz din subordinea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Finanţelor.

Ultimele Articole