Oficialii DNA au confirmat că va fi făcut acest demers.
Hotărârea va fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme şi de toţi cei şase inculpaţi, care au primit pedepse între cinci şi şapte ani de închisoare cu executare.
La ultimul termen din acest dosar, procurorul anticorupţie a cerut instanţei supreme condamnarea lui Relu Fenechiu şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul „Transformatorul” la pedepse cu închisoarea cu executare orientate spre maxim, pentru infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi pedeapsa maximă fiind de 15 ani.
Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.