Mihai Barsan

Pricopie: Problemele cu fraudele de la bacalaureat au avut drept cauză nerespectarea metodologiei

Brăila, fraudă, metodologie, probleme

”La o primă analiză, problemele cu fraudele de la bacalaureat s-au datorat nerespectării metodologiei. Din cele şapte cazuri de fraudă, patru au fost semnalate de sistem. Acesta este un lucru foarte bun, pentru că, atunci când ai şi anticorpi în sistem, înseamnă că acesta funcţionează. Anul acesta au fost comisii de control suplimentare, stabilite duminică, cu o zi înainte de examen, în funcţie de informaţiile pe care le aveam”, a declarat Pricopie.

 

 

Ministrul Remus Pricopie a mai spus că metodologia examenului de bacalaureat trebuie revizuită, pentru a nu mai apărea situaţii similare şi anul viitor.

 

 

”Metodologia trebuie revăzută şi întărită, pentru ca zona de securitate, de disciplină din organizarea examenului să se îmbunătăţească. Noua metodologie pentru examenul din 2014 nu poate schimba nimic din structura bacalaureatului. Examenul din 2014 va avea aceleaşi cerinţe pentru elevi. Metodologia, însă, nu vizează doar probele pe care le susţin elevii, ci şi toată organizarea. Aici, pe zona de proceduri, va trebui să ne uităm, pentru a nu avea probleme”, a declarat ministrul.

 

 

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a participat vineri, la Brăila, la premierea a 11 elevi care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi bacalaureat, care au fost recompensaţi de Primăria Brăila şi de către Consiliul Judeţean Brăila, cu câte 1.000 lei fiecare. Brăila s-a situat pe primul loc pe ţară la promovabilitatea examenului de bacalaureat, cu 74,17%, şi a testelor de la evaluarea naţională, cu 88,86%.

 

 

Acesta este al doilea an consecutiv când Brăila se află pe primul loc pe ţară în ceea ce priveşte promovabilitatea la bacalaureat, anul trecut înregistrând un procent de 59,25%, urmată de Iaşi cu 56%, Bihor – 53% şi Buzău – 50%.

 

 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Iulian Danielescu, a declarat că rezultatele de la examenul de bacalaureat, care clasează Brăila pe primul loc pe ţară, şi cele de la evaluarea naţională, unde Brăila s-a aflat tot în fruntea clasamentului, se datorează seriozităţii cu care candidaţii au tratat aceste examene.

Ultimele Articole