Omar Hayssam, predat Poliţiei Române

omar haysam

Omar Hayssam a fost condamnat la data de 29 iunie 2010 de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă.

 

La data de 30 octombrie 2012 a fost emis pe numele acestuia, de către Curtea de Apel Oradea, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la 20 de ani pentru acte de terorism.

 

Pe 23 noiembrie 2012 a fost condamnat de Tribunalul Municipiului Bucureşti la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, menţionează IGPR.

 

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române vineri dimineaţa, a anunţat Administraţia Prezidenţială. 

 

Purtătorul de cuvânt al Președinției, Bogdan Oprea , declară că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei.

 

„Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice”, se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt.

 

Totodată, sunt menţionate şi mulţumirile şefului statului pentru instituţiile statului şi ofiţerii de poliţie care „timp de mai bine de 5 ani au urmărit cu tenacitate” aducerea în ţară a lui Hayssam.

 

Hayssam Omar este un om de afaceri sirian cu cetăţenie română născut în 1963 în Siria. El a fost implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de puşcărie.

 

Cazul lui Omar Hayssam a fost o premieră în România.

Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din ţară „ca un domn”, prin aeroport, fără probleme.

 

Hayssam a fost operat de cancer de colon, iar la şedinţa de judecată în urma căreia s-a dispus eliberarea sirianului din motive medicale procurorul a depus concluzii de admitere a cererii acuzatului, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea.

 

La 26 aprilie 2006, Hayssam fost eliberat din arest, iar în 30 iunie a fugit din România. Şefii serviciilor de informaţii şi procurorul general al României şi-au dat demisia din cauza scandalului mediatic generat de fuga lui Hayssam.

 

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 9 februarie 2011, la TVR, că Omar Hayssam „este bine-merci” şi nu mai are cancer. Preşedintele preciza că partea română ştie unde se află acesta pentru că este subiect de discuţie cu partea siriană. „Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei”, spunea atunci Băsescu.

Ultimele Articole