Mihai Barsan

Rectificare bugetară: Veniturile bugetului consolidat, în scădere

buget, cheltuieli, rectificare bugetara, scădere, venit

Pentru prima rectificare bugetară din acest an, la bugetul general centralizat al unităţilor administrativ teritoriale este anticipat un plus de încasări de 2,1 miliarde lei, aşteptări similare fiind şi pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj (un plus de venituri de 181,7 milioane lei) şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (569 milioane lei).

 

 

Principalele venituri ale bugetului de stat estimate de Guvern în creştere sunt cele rezultate din taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi (413 milioane lei) şi alte impozite şi taxe fiscale (30 milioane lei).

 

 

În acelaşi timp însă sunt proiectate venituri în scădere la bugetul de stat (1,9 miliarde lei, în principal la impozitul pe profit, cu 852 milioane lei, TVA, cu 786,3 milioane lei, accize, cu 460 milioane lei, şi sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, cu 40 milioane lei), bugetul asigurărilor sociale de stat (663,2 milioane lei), bugetul instituţiilor/ activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii (1,7 miliarde lei), bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţional (495,1 milioane lei) şi alte sume care se consolidează (401 milioane lei).



Cheltuielile totale ale bugetului consolidat ar urma scă scadă cu 978 milioane lei, respectiv la bugetul de stat (704,7 milioane lei), bugetul asigurărilor sociale (663 milioane lei), bugetul instituţiilor/ activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii (1,7 miliarde lei) şi bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (495 milioane lei), dar cu creşteri la nivel local (2,1 miliarde lei), bugetul pentru şomaj (169 milioane lei) şi Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (569 milioane lei).

 

 

Cheltuielile de personal vor creşte cu 61,1 milioane lei, cele cu bunuri şi servicii vor urca cu 27,2 milioane lei, iar subvenţiile vor fi diminuate cu 2,2 milioane lei.

 

 

O sumă de 1 miliard lei va fi alocată, pe judeţe, pentru achitarea plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local, şi a spitalelor din reţeaua administraţiei locale la 31 iulie 2013 faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.

 

 

Deficitul bugetului general consolidat va creşte de la 13,3 miliarde lei (2,1% din PIB) la 14,7 miliarde lei (2,3% din PIB).

Ultimele Articole