Vodafone cere daune de un miliard de euro de la Telecom Italia

abuz de poziţie dominantă, daune, Telecom Italia, Vodafone

Acţiunea a fost intentată într-o instanţă civilă din Milano, Vodafone susţinând că Telecom Italia a făcut o serie de abuzuri în perioada 2008 – 2013 pentru a împiedica creşterea concurenţei pe piaţa italiană a telefoniei fixe, a declarat un reprezentant al grupului britanic, citat de Reuters, preluată de Global Post.

 

Autorităţile antitrust din Italia au sancţionat în luna mai Telecom Italia, după o investigaţie care a durat 3 ani, cu o amendă de 104 milioane euro pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţă. Grupul a anunţat că va contesta amenda.

 

Telecom Italia deţine şi operează cea mai mare reţea de telefonie fixă din Italia.

 

Vodafone notează, în plângere, că acţiunile Telecom Italia au păgubit clienţii, au limitat abilitatea Vodafone Italy de a creşte pe piaţa telefoniei fixe şi a forţat compania să suporte costuri artificiale pentru a-şi desfăşura activitatea pe piaţă.

 

Vodafone Italy este deţinută de Vodafone (77%) şi Verizon Communications din SUA.

Ultimele Articole