Zona euro va înregistra în acest an o contracţie economică de 0,6% din PIB, estimează analiştii consultaţi de Banca Centrală Europeană (BCE), într-un sondaj periodic, noua prognoză marcând o înrăutăţire a aşteptărilor faţă de declinul de 0,4% anticipat de aceştia în urmă cu trei luni.
Scădere economică mai puternică este determinată de cererea de consum sub aşteptări în zona euro în primul trimestru, dar şi de datele dezamăgitoare ale unor economii emergente cheie, precum China şi Brazilia, ceea ce implică o revizuire a aşteptărilor privind contribuţia pe termen scurt a creşterii schimburilor comerciale, se arată în raportul BCE, citat de MarketWatch.
Economiştii au înrăutăţit şi prognoza pentru anul următor, de la o creştere de 1% la 0,9%, anticipând o accelerare a avansului economic în 2015 la 1,5%, de asemenea mai redus comparativ cu estimarea de 1,6% înaintată în urmă cu trei luni.
Participanţii la studiul BCE sunt mai pesimişti decât în urmă cu trei luni în pofida semnelor din ultima perioadă că economia zonei euro îşi reia creşterea după o şase trimestre de contracţie. O accelerare a creşterii în Germania, evidentă din avansul neaşteptat al producţiei industriale, a alimentat aşteptările pentru o recuperare modestă la nivelul uniunii monetare.
Date care sugerează încetinirea recesiunii în Italia şi Spania susţin, de asemenea, estimările privind revenirea pe creştere economică în trimestrul al doilea în zona euro, după o contracţie de 0,3% în primele trei luni ale anului.
Informaţiile pozitive nu vor determina BCE să renunţe la politica dobânzilor scăzute, notează MarketWatch, întrucât economiştii consultaţi de banca centrală au redus şi estimarea privind inflaţia în zona euro în acest an, de la 1,7% la 1,5%. Rata inflaţiei se va situa la 1,5% şi anul următor, estimează aceştia, reflectând activitatea economică slabă şi dificultăţile de pe piaţa muncii.