În urmă cu aproape patru luni, nava Volgo Balt 219 sosea în portul Constanța încărcată, potrivit actelor aflate la bord, cu 2.700 de tone de combustibil derivat. Autoritățile au observat, însă, că, de fapt, vaporul era plin de baloți cu deșeuri menajere. Gunoiul fusese preluat din Italia și urma să ajungă la o fabrică de ciment din Bihor, unde trebuia ars.
Nu era prima situație de acest gen – în ianuarie 2013, inspectorii de la Mediu au descoperit în Portul Medgidia cantități impresionante de deșeuri aduse din Italia pentru a fi utilizate drept combustibil de un cunoscut producător de ciment. De altfel, zvonuri privind gunoaie italiene (provenind mai ales din sudul peninsulei, unde există o criză cronică a sistemului de salubrizare) depuse în gropi românești circulă de mai bine de trei ani, cei implicați negând de fiecare dată acuzațiile.
În unele cazuri, deșeurile străine ajung întâmplător în porturile autohtone. În această vară, de pildă, s-a descoperit că nava germană Flaminia, distrusă parțial în urma unui incendiu izbucnit anul trecut în Oceanul Atlantic și adusă de proprietari pentru reparații la Mangalia, conținea 23.000 de tone de deșeuri, din care 14.000 de tone au fost catalogate de autoritățile române drept import ilegal și li s-a interzis intrarea în țară.
Citeşte mai mult pe capital.ro