Globalizarea a început să răscolească sistemele statele, stufoase şi învechite cam peste tot în lume. Ea scoate la iveală şubreziri nebănuite ale instituţiilor naţionale şi trezeşte spaime adânci în rândul cetăţenilor. Statul nu mai este sigur ca altădată. Presa dă în vileag, din când în când, ilegalităţi de tot felul, justiţia trimite şi ea după gratii diverşi indivizi ajunşi în funcţii publice, însă contribuabilii obişnuiţi simt că sub toate acestea se ascund alte afaceri necurate.
Montréalul, cel mai mare oraş francofon al Americii de Nord, este zdruncinat, de peste jumătate de an, de un uriaş scandal de corupţie. După ce fostul primar Gérald Tremblay a fost nevoit să demisioneze, la sfârşitul lui 2012, din cauza neregulilor descoperite la nivelul municipalităţii, luna trecută a venit rândul edilului interimar să dea socoteală. Michael Applebaum a fost arestat în zorii zilei de 17 iunie, împotriva sa fiind lansate nu mai puţin de 14 capete de acuzare. Printre acestea complot, abuz de încredere, fraudă împotriva guvernului provinciei Québec şi acte de corupţie în afaceri municipale. Încă două persoane cu funcţii în primăria unui arondisment al metropolei au fost arestate în acelaşi timp cu edilul-şef. Demn de menţionat este şi faptul că Unitatea Permanentă Anticorupţie din Québec a găsit grave ilegalităţi în cadrul Primăriei Laval, al treilea oraş ca mărime al provinciei canadiene, situat în imediata vecinătate a Montréalului. Consecinţa a fost punerea Lavalului sub tutelă guvernamentală, oficialii provinciei luând în calcul, de asemenea, trimiterea unui observator în cadrul Consiliului de Administraţie al Primăriei Montréal.
Cam aşa stau lucrurile peste Ocean, acolo unde arestările nu sunt doar un spectacol de televiziune, iar sentinţele pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt ceva mai departe de interesele politice ale unora. Bineînţeles, toate cele amintite mai sus nu rezolvă problema corupţiei şi nici măcar nu ţin fenomenul sub control. Cetăţenii obişnuiţi se declară revoltaţi şi surprinşi de amploarea corupţiei, însă şi-au făcut-o, poate, şi cu mâna lor. Statisticile arată că procentajul canadienilor cărora le pasă de politica ţării este de 15%. Aşadar, şi „somnul naţiunii” naşte monştri.
Furaţi de farmecul caprei vecinului, noi, românii, nu trebuie să uităm totuşi că, deşi corupţia este un fenomen global, unele ţări sunt mai corupte decât altele. Potrivit ultimului raport Transparency International, Canada este pe locul nouă în topul ţărilor cel mai puţin corupte, în vreme ce România ocupă un stânjenitor loc 66 dintr-un total de 174 de state. Prin urmare, contribuabilul canadian îşi ştie parcă mai în siguranţă banii în buzunarele statului decât românul nostru. Unde mai pui că economia lor chiar duduie, vorba unuia dintre foştii premieri ai României.
La un număr de 1.347.600 de şomeri avem în Canada 17.749.400 de angajaţi, plătitori de taxe. Rata şomajului la nivel federal este de 7,1%, însă în luna mai au fost create 95.000 de locuri de muncă, un record al ultimilor zece ani. Pe lista punctelor forte ale Canadei putem adăuga şi sistemul bancar, considerat cel mai sigur din lume. Pe aici nu s-au dat „credite cu buletinul”, iar asta s-a văzut în modul în care guvernul de la Ottawa a trecut prin furtuna financiară.
Sigur că nord-americanii sunt atenţi şi la ce scrie „Financial Times”: băncile ţin în continuare lumea prizonieră propriilor interese, iar o nouă criză financiară se anunţă, cu efecte mult mai dăunătoare economiei globale. Dacă tot am amintit de stabilitatea sistemului bancar canadian, merită să notăm şi înlocuirea guvernatorului Băncii Angliei, Sir Mervyn King, cu Mark Carney, guvernatorul Băncii Centrale a Canadei. Activele sistemului bancar britanic sunt acum la 400% din produsul intern brut al ţării. Băncile de pretutindeni sunt înspământate din cauza potenţialelor deţineri de titluri de stat toxice şi de vulnerabilitatea la creşterea dobânzilor. Analiştii atrag atenţia că economia globală şi contribuabilii de pretutindeni se află în mod serios în pericol.
Pe de altă parte, criza a amplificat ideea că implicarea activă a statului în sectorul financiar ar sprijini stabilitatea economică şi ar crea locuri de muncă. Există dovezi că unele intervenţii au avut un impact, cel puţin pe termen scurt, dar există, de asemenea, dovezi că pe termen lung aceste intervenţii ar putea avea efecte negative.
Acest lucru nu înseamnă că statul ar trebui să se retragă complet din supravegherea finanţelor. Dimpotrivă, are un rol important, în special în a oferi supervizare, a asigura o competiţie sănătoasă şi a întări infrastructura financiară – se arată într-un raport al Băncii Mondiale referitor la dezvoltarea financiară globală.
Canada pare să-şi însuşească bine lecţia crizei, urmărind cu atenţie evoluţiile din Statele Unite, dar şi de pe celelalte continente. La nivel federal şi provincial se simt noile provocări globale, însă motive de panică nu există deocamdată. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre Europa, în care şi România are un loc (marginal, dar important este că „stă la masă”).
Dincolo de toate subtilităţile economice, îngrijorătoare este toropeala pe care o simt societăţile democratice în faţa crizei. Interesul faţă de politicile publice scade, în vreme ce frustrarea creşte. Într-o astfel de conjunctură internaţională, România trebuie să arate că a înţeles un lucru simplu: nimeni nu vine să-ţi facă temele acasă atunci când examenul se apropie.
George Rădulescu, Senior Editor al Money TV, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele „Un secol cu Neagu Djuvara” şi „În căutarea României pierdute”. Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.
