Guvernul a adoptat proiectul de lege referitor la Roşia Montană

proiect de lege, Rosia montana

Proiectul de lege prevede aprobarea unui acord în baza căruia acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC. Participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4% în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură.

 

De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană.

 

Textul adoptat de Guvern mai prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit, dar şi mandatarea unor entităţi publice să aducă la îndeplinire unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană.

 

Conform planului de afaceri al acţionarului majoritar, implementarea şi desfăşurarea exploatării minereurilor auro-argentifere vor duce la crearea a 2.300 locuri de muncă în faza de construcţie şi 900 locuri de muncă în faza de operare.