Mihai Barsan

Undă verde la construirea pasajului rutier de la Piaţa Presei Libere

casa-presei, Sorin Oprescu

„Lucrările ar putea începe şi mâine, respectiv după obţinerea autorizaţiei de construire”, a declarat primarul general Sorin Oprescu după şedinţa CGMB, precizând că „probabil într-o săptămână” cetăţenii vor vedea acolo organizarea de şantier.

 

 

Primarul a precizat că nu este nevoie de refacerea licitaţiei, constructorul fiind deja selecţionat, respectiv societatea Apolodor SA.

 

 

Realizarea pasajului va dura 10 luni, din care faza de şantier se va întinde pe o perioadă de şase luni, şi va costa municipalitatea 62 de milioane de lei.

 

 

„În timpul lucrărilor se va circula în acea zonă”, a mai precizat Oprescu.

 

 

Pasajul rutier Piaţa Presei Libere va permite, potrivit municipalităţii, subtraversarea acestei zone pe orice direcţie, urmând să asigure legătura dintre transportul public de suprafaţă, respectiv linia de tramvai şi liniile de autobuze, cu staţia viitoarei magistrale 6 de metrou.

 

 

Intrarea în pasaj se va face pe direcţia Şoselei Bucureşti-Ploieşti spre Bulevardul Kiseleff, iar ieşirea, pe Bulevardul Kiseleff, dar şi pe bulevardul Mărăşti.

 

 

Pasajul va avea o lungime de 550 de metri şi va începe pe porţiunea din zona Fântâna Mioriţa şi Piaţa Presei Libere pe Şos. Bucureşti – Ploeişti, acesta urmând să se despartă sub formă literei „y” sub intersecţia de la Piaţa Presei.

 

 

Zona analizată şi reglementată prin PUZ este cea a intersecţiei dintre bulevardul Poligrafiei – Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Şoseaua Kiseleff – bulevardul Mărăşti.

 

 

Acestui proiect i s-au opus, de când a fost anunţat, mai multe ONG-uri, care au argumentat că acest pasaj încurajează traficul în centrul Bucureştiului, agresează mediul şi patrimoniul din zonă şi are costuri ridicate.

 

 

Sorin Oprescu declara în martie, la emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că realizarea pasajului nu va afecta copacii din zonă şi nici traficul pe DN 1, la cea mai mare intrare în Bucureşti, prin nord. „Mă duc (cu lucrările – n.r.) în spatele perdelei de pomi şi nu deranjez pe nimeni”, a explicat atunci Oprescu.

 

 

Sorin Oprescu a mai spus atunci că proiectul a fost blocat timp de patru ani de organizaţiile neguvernamentale care au contestat PUZ-ul, refăcut de trei ori din acest motiv.

 

 

De asemenea, edilul a arătat, cu acelaşi prilej, că lucrarea a fost atribuită deja, prin licitaţie, firmei Apolodor a omului de afaceri Radu Ouatu, care va realiza obiectivul în asociere cu o societate germană.