Un nou proiect de rezoluţie autorizează o intervenţie militară americană în Siria

rezoluţie, Siria, SUA

Această versiune a textului autorizează recurgerea la forţă împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad înlocuind-o pe cea trimisă Congresului de către Casa Albă sâmbătă, care era considerată ca acordându-i prea mult spaţiu de manevră preşedintelui.

 

„Comisia de Afaceri Externe a Senatului a elaborat o autorizare pentru recurgerea la forţă militară care reflectă voinţa şi preocupările democraţilor şi republicanilor”, a anunţat preşedintele comisiei, democratul Robert Menendez, într-un comunicat.

 

Rezoluţia „nu autorizează utilizarea forţelor americane la sol în Siria în scopul operaţiunilor de luptă”, precizează documentul consultat de AFP.

 

Acest nou text caută să câştige susţinerea aleşilor democraţi şi republicani încă sceptici din Congres. Acesta ar putea fi supus la vot în cadrul comisiei de Afaceri Externe începând cu miercuri, ceea ce ar permite întregului Senat să îl dezbată la reuniunea parlamentară de luni.

Ultimele Articole