Fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a anunţat că, datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru circa 50 mil. euro, deşi intenţia era pentru 35 mil. euro. Banii strânşi vor fi utilizaţi pentru cumpărarea a două noi proprietăţi, care vor intra în portofoliul NEPI şi participarea într-un proiect comercial situat într-o capitală est-europeană.
Achiziţiile vizate, cu o valoare de piaţă totală brută de 170 mil. euro, includ un centru comercial într-un oraş important din România, un teren pentru dezvoltarea unui nou centru comercial regional într-un mare oraş din România. NEPI nu precizează numele sau amplasamentul poriectelor în cauză.
În 21 noiembrie 2013, NEPI a deschis centrul comercial Shopping City Galaţi, la şase luni de la începerea construcţiei, ridicându-şi astfe suprafaţa de spaţii comerciale aflată în proprietate la peste 200.000 de metri pătraţi. Totodată, fondul a început, în octombrie, alături de partenerul său austriac Real 4 You, construcţia Mega Mall de pe fostul teren al fabricii Electroaparataj din cartierul Pantelimon.
Sud-africanii au mai construit pentru Kaufland patru zone comerciale adiacente unităţilor din Petroşani, Sfântu Gheorghe, Sighişoara şi Alexandria. Până la finalul acestui an, NEPI intenţionează să înceapă construcţia primului mall din Târgu Jiu, cu o suprafaţă de 27.000 mp. Compania deţine deja autorizaţia de construcţie.
Într-o perioadă în care majoritatea investitorilor încearcă să îşi lichideze proprietăţile acumulate înainte de criză, NEPI a reuşit să cumpere imobile în valoare cumulată de peste 370 mil. euro, ceea ce reprezintă peste 30% din volumul tranzacţionat în ultimii patru ani. Sud-africanii au cucerit efectiv piaţa românească şi deţin primele patru poziţii în topul celor mai mari tranzacţii imobiliare încheiate în criză.