Anghel Alexandru

Câți bani vor primi frații Micula

ANAF, European Drinks, fraţii Micula

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, au câştigat la Curtea de Arbitraj de la Washington procesul intentat statului român şi trebuie să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi, iar Ministerul Finanţelor doreşte să compenseze această sumă cu datoriile firmei la buget.

 

Reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice au declarat că se intenţionează compensarea sumei câştigată de fraţii Micula cu datoriile la buget pe care le are firma deţinută de aceştia. Sursele citate au precizat că este un caz fără precedent şi se caută cea mai bună modalitate de punere în practică.

 

La 1 noiembrie 2013, conform ANAF, frații Micula aveau o datorie la stat de 276 milioane de lei.

 

Așadar, statul român mai trebuie să plătească fraților Micula încă o sută de milioane de lei.

 

Statul român se vede acum obligat să plătească daune pentru că, acum opt ani, a anulat facilităţile fiscale acordate grupului de firme European Drinks, căreia i se cuveneau pentru că a investit într-o zonă defavorizată. European Drinks era, la acea vreme, cel mai mare grup românesc din industria alimentară, iar investiţiile au fost concentrate în judeţul Bihor, unde grupul a deschis mai multe fabrici de procesare. Facilităţile au fost acordate pentru 10 ani, dar după cinci ani au fost retrase.

 

 

Ultimele Articole