Anghel Alexandru

Dan Radu Ruşanu, urmărit penal de DNA

Astra, Carpatica, Dan Adamescu, Dan Radu Ruşanu

Dan Radu Ruşanu a declarat, la ieşirea de la DNA, că, în opinia lui, motivul pentru care a fost chemat de procurori are legătură mai mare cu Astra decât cu ordonanţa ASF, precizând că marţea viitoare va avea răspunsul privind urmărirea sa penală.

Dan-Radu Ruşanu a spus că Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care a fost modificat numărul de membri din Consiliul ASF de la 11 la nouă, respectând cu stricteţe criteriile din lege privind experienţa, vechimea şi, în special, incompatibilitatea cu membrii Parlamentului, a fost solicitată de Comisia Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional.

 

Întrebat dacă a fost pus sub învinuire, Ruşanu a spus că, cel mai probabil, marţea viitoare va avea acest răspuns.

 

„Eu cred că are legătură mai mult cu Astra decat cu ordonanţa, pentru că aţi văzut şi dumneavoastră o declaraţie a domnului preşedinte Băsescu, în care spune că pentru acţiunea nejustificată la Astra ar trebui să răspundă conducerea incompetentă a ASF-ului. Vom vedea peste două, trei, patru săptămâni dacă acţiunea incompetenţilor de la ASF a fost nejustificată vizavi de Astra sau domnul preşedinte Băsescu probabil că a conchis că această acţiune este nejustificată ca să-şi apere pe prietenul dânsului, domnul Dan Adamescu”, a mai spus Dan Radu Ruşanu.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, a fost citat la DNA în dosarul „Carpatica”, în care sunt urmăriţi penal omul de afaceri Ilie Carabulea, Laura Chiţoiu, Marian Mârzac şi Radu Mustăţea.

 

În dosarul „Carpatica”, omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări.

 

În aceeaşi cauză, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, este urmărită penal din 28 ianuarie, pentru abuz contra intereselor publice, în calitate de director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară.

 

Laura Chiţoiu s-a autosuspendat din funcţia de director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF.

 

 

Ultimele Articole