Anghel Alexandru

Singurele două județe din țară unde oamenii nu trăiesc pe datorie

Banca Naţională a României, BNR, credite, depozite, Harghita, Sibiu

În marea majoritate a județelor țării volumul creditelor contractate de populație îl depășește pe cel al depozitelor la termen constituite la bănci. Cu toate acestea, există unele excepții, doar două județe unde lucrurile stau pe dos, suma depozitelor în lei și valută fiind mai mare decât cea a împrumuturilor bancare. Este vorba de două județe din Ardeal, Harghita și Sibiu.

 

Astfel, locuitorii județului Harghita au economisiți în depozite bancare la termen suma de 1,43 miliarde lei, în timp ce volumul total al creditelor din această zonă se ridică la 1,23 miliarde lei. Suma depozitelor este cu 16,5% mai mare decât cea a creditelor, iar raportul dintre credite și depozite este de 0,85, arată cifrele privind structura creditelor și depozitelor în profil teritorial, publicate recent de Banca Națională a României (BNR) și analizate de Money.ro. Județul Harghita se află printre ultimele locuri după valoarea creditelor acordate de bănci populației, ocupând poziția 37 la nivelul țării. În ceea ce privește depozitele, acest județ se plasează pe locul 23 la nivelul țării.

 

În județul Sibiu, raportul este de 0,96, iar economiile la bănci devansează volumul împrumuturilor contractate la instituțiile financiare cu 3,1%. Sibienii au economii în valoare totală de 5,04 miliarde lei și credite în sumă de 4,89 miliarde lei. Acest județ se situează pe locul 10 la nivel de țară, în topul județelor după volumul creditelor contractate de populație, și pe locul 4 după depozitele bancare.

 

 

Ultimele Articole