Pe lângă faptul că deține vaste cunoștințe din domeniul istoriei monetare, Mike Maloney este și fondatorul brokerului metale prețioase GoldSilver.com.
Bazându-se pe modelele istorice și pe starea alarmantă a sistemului monetar din SUA, Maloney este de părere că dolarul american își trăiește acum ultimii săi ani în calitate de monedă viabilă. Specialistul a prognozat, într-un interviu pentru „Peak Prosperity”, că moneda SUA va fi în mod inevitabil înlocuită într-un termen destul de scurt, aproximativ la sfârșitul acestui deceniu, scrie publicația Zero Hedge.
„Toate acestea converg cu experimentele nebune pe care le-a făcut Federal Reserve. Eu sunt convins că acestea au consecințe economice inevitabile. Fed nu se află într-o cutie; a fost pusă o capcană. Și înainte de sfârșitul acestui deceniu, în cazul în care va mai exista încă un dolar american, acela nu va mai fi dolarul american de astăzi. Va fi un dolar legat de un sistem monetar foarte diferit”, a declarat Mike Maloney.
Acesta afirmă că, dacă în trecut dolarul era susținut de valoarea aurului, în prezent, singura susținere de care beneficiază moneda SUA este promisiunea de a-i impozita pe cetățeni în viitor, prin intermediul obligațiunilor Trezoreriei SUA sau al relaxării cantitative a Fed, precum și prin cumpărarea de valori mobiliare ipotecare.
„Cât de coruptă este ideea de a-i conferi unei entități puterea de a avea un carnet de cecuri cu sold zero, să poată ieși să cumpere orice dorește și pur și simplu să creeze monedă? Este o idee coruptă în sine”, a declarat istoricul monetar.
Acesta a acuzat Fed de imoralitate, în condițiile în care banca centrală a SUA a creat monedă „nu din aer, ci din îndatorarea populației”. Fed cumpără o obligațiune a Trezoreriei Americane sau un titlu garantat cu ipotecă, iar apoi ajunge să dețină ipoteca pe casa oamenilor sau dețin obligațiuni ale Trezoreriei pentru care americanul de rând va trebui să muncească în viitor și să plătească impozite pentru a le achita, explică Maloney.