Anghel Alexandru

Faber: Bursele se vor prăbuși!

burse, burse americane, burse sua, crah bursier

Marc Faber a devenit celebru în întreaga lume după ce a prezis căderea burselor care a avut loc în 1987. Săptămâna trecută, într-un interviu pentru editorul site-ului Everyinvestor.co.uk, acesta a afirmat că se așteaptă la o cădere a piețelor de capital în următoarele 12 luni.

 

„Am așteptat o corecție în ultimii doi ani, care ar fi fost sănătoasă. Însă, din octombrie 2011, când indicele S&P a ajuns la 1.074 puncte, nu am avut o corecție mai mare de 11% și indicele a crescut încontinuu. Și, de obicei, piețele care cresc în linie dreaptă devin foarte vulnerabile”, a explicat Faber. Acesta a estimat că, într-un interval de trei-șase luni, bursele vor atinge nivelul lor maxim.

 

Apoi, după atingerea acestor maxime ale indicilor bursieri, „cred că vom avea un declin de cel puțin 20-30%”, a declarat investitorul.

 

Analiza acestuia se bazează pe mai mulți indicatori tehnici. Unul dintre aceștia este faptul că piața este condusă de un grup restrâns de acțiuni. Apoi, Marc Faber a analizat volumele tranzacționate în ultimul an și a constatat că, în zilele în care piața este în scădere, se tranzacționează un volum mai mare de acțiuni decât în zilele când de creștere. „De asemenea, sentimentul din piață este foarte optimist. Adică, nimeni nu poate explica de ce piața ar trebui să scadă. Acesta este exact punctul de pericol maxim”, explică investitorul elvețian.

 

Rugat să enumere activele cu ajutorul cărora investitorii s-ar putea pune la adăpost de această scădere așteptată a burselor, Faber a declarat că, din anii 1980 încoace, „am avut, în esență, o inflație de active colosală, unde prețurile proprietăților, prețurile de pe piața artei, prețurile acțiunilor, prețurile obligațiunilor de stat au crescut la nivel global”. În prezent, având piețe ale activelor „foarte umflate”, în momentul unui crah bursier, „vor exista foarte puține locuri pentru a se ascunde” investitorii, a susținut acesta. 

 

Ultimele Articole