Preţul maxim al maşinilor noi ce vor fi acceptate spre achiziţie în noul program va fie de 45.000 de lei fără TVA, fie de 50.000 de lei fără TVA, potrivit surselor citate. Diferenţa de 5.000 de lei este una importantă în special pentru importatori, care în general comercializează maşini mai scumpe decât cele vândute de Dacia. Astfel, dacă pragul rămâne la 10.000 de euro fără TVA (12.400 de euro cu TVA), în program pot intra toate modelele, inclusiv cele produse în Maroc, însă nu se încadrează Ford B-Max, produs de americani la Craiova.
Dacă pragul ar fi de 50.000 de lei fără TVA sau circa 13.700 de euro cu TVA, atunci ar putea intra inclusiv B-Max cu motorul EcoBoost de 1,0 litri, de asemenea produs în România. Acest model este comercializat în programul Rabla cu suma de 11.200 de euro cu TVA şi primă de casare incluse, ceea ce înseamnă că fără prima de casare de 1.500 de euro, maşina ar costa 12.700 de euro. Al doilea punct la care încă se discută între jucătorii din auto şi autorităţi reprezintă vârsta celor ce se vor putea încadra în program. În discuţie sunt cei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, dar pragul superior se poate extinde până la 50 de ani.
Citiți mai multe pe zf.ro.