Așa s-a întâmplat de fiecare dată când o bancă a intrat în faliment și așa s-ar întâmpla dacă, într-o bună zi, toți deponenții ar da buluc în sucursalele unei anumite bănci pentru a-și scoate banii aflați în conturi. Acesta a fost cazul falimentelor în lanț care au avut loc în anii 2008-2009, la începutul crizei financiare, când sistemul bancar în general se confrunta cu o lipsă de încredere. Avem exemple mai recente în Rusia în acest an, când mai multe instituții de creditare s-au văzut nevoite să-și declare falimentul după scăderea încrederii din partea populației, care și-a retras masiv banii.
Dacă principala cauză pentru care populația și firmele se grăbesc în masă să-și scoată banii de la o bancă este pierderea încrederii, atunci un grad de încredere ridicat în sistemul bancar din partea societății ar reuși să garanteze protecția împotriva unor astfel de fenomene. Așa consideră oficialii bancari europeni și români, după cum indică prezentarea făcută, săptămâna trecută, de prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Florin Georgescu, la dezbaterea „Academica BNR”.
Când vorbește despre necesitatea Uniunii Bancare Europene, oficialul băncii centrale menționează „prevenirea retragerilor masive de depozite („bank run”), întărirea stabilității financiare și restaurarea încrederii piețelor în euro”.
De asemenea, potrivit lui Georgescu, Uniunea Bancară ar duce la ruperea cercului vicios dintre băncile în dificultate și datoria publică a statelor. În plus, va stopa tendința actuală de fragmentare a piețelor financiare în Uniunea Europeană, „care e incompatibilă cu existența unei Uniuni Economice și Monetare”, spune reprezentantul BNR.
Conform acestuia, supravegherea unică este o precondiție pentru aplicarea capitalizării directe a băncilor din zona euro de către Mecanismul European de Stabilitate.
