Autostradă blocată de datorii

autostrada, autostrada sibiu orastie

Autostrada ar trebui să fie finalizată pe 15 noiembrie. Lucrările pe autostrada Orăștie-Sibiu s-au oprit cu două luni înainte de termenul de finalizare. Lucrările Sibiu-Orăștie au început în 2011, iar anul trecut trei tronsoane a fost dată în folosință.

 

Mai puţin zona Sălişte-Cunţa, afectată de alunecări. Constructorul a venit cu o soluție: consolidarea dealului. Proiectul a fost aprobat, dar nici până acum Agenția Națională de Mediu nu a emis avizul pentru lucrările suplimentare şi nu există autorizație de construcție. Cu toate acestea, reprezentanţii CNADNR susţin că, oficial, lucrările nu au fost oprite.

 

 

Lasă un comentariu