Confruntaţi cu declinul pieţei interne, foarte mulţi antreprenori români de la nivel local au reuşit să se salveze prin exporturi, prin intrarea pe alte pieţe externe şi prin furnizarea de componente şi servicii către giganţi mondiali, în special din industrie.
România continuă să aibă producţie şi are o industrie mult mai performantă decât acum 24 de ani. Iar acest lucru îl spun cei care au 50-60 de ani, au lucrat pe vremea comunismului în marile fabrici comuniste, iar după revoluţie şi-au făcut un business industrial (Gheorghe Corneanu de la firma Energo Braşov, cu afaceri de 12 mil. euro).
El este numai un exemplu, dar la nivel local sunt foarte multe businessuri, mici şi mijlocii, care sunt mult mai occidentale, mai performante şi mai rezistente decât cele naţionale. Aceşti antreprenori ştiu cel mai bine cum merg marile economii, în special cele din Europa, pentru că acolo îşi vând marfa sau sunt multinaţionalele cu care lucrează, înainte ca Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni să constate că încetineşte economia românească, când este prea târziu. Pentru ei multinaţionalele şi capitalul străin nu sunt duşmanii lor şi ai poporului, ci nişte parteneri care îi ajută să se dezvolte.
Singurul lucru pe care îl cer este să aibă acelaşi tratament economic, fiscal şi birocratic (relaţia cu autorităţile locale şi cu cele naţionale – autorizaţii, rezolvarea problemelor curente) în România, ca cel pe care îl primesc şi îl obţin companiile străine.
Vreau să am acelaşi tratament pe care îl are Schweighofer când discută şi primeşte lemn de la Romsilva, nici mai mult, nici mai puţin, spune un manager din Braşov.
Un numitor comun al tuturor antreprenorilor locali din Cluj, Timişoara, Oradea, Braşov şi Sibiu este faptul că Bucureştiul este rupt de realitatea locală, de problemele companiilor româneşti, iar economia merge haotic, fără niciun fel de direcţie, doar prin realizări individuale, ceea ce la un moment dat nu mai este suficient pentru a creşte mai departe. În acest moment, antreprenorii sunt furioşi şi revoltaţi pe două lucruri, iar acestea nu ţin de gradul de impozitare pe companie sau pe venit:
1. Lipsa şcolilor profesionale şi a muncitorilor calificaţi: au de lucru şi nu pot onora comenzile externe pentru că nu au muncitori de un anumit tip, în general din profesiile vechi, sudori, electricieni, matriţeri, etc. Un antreprenor din Sibiu se plângea că pierduse un electrician specializat care plecase la o multinaţională, unde a primit un salariu net de 4.000 de lei pe lună. De unde să iau altul acum ? Aveam nevoie de forţă de muncă şi m-am dus în Vâlcea, să iau de acolo. Le asigur casă, masă de luni până vineri în Sibiu, iar în weekend le plătesc transportul către zonele de unde provin.
Astfel de cazuri sunt cu duiumul în România, în care companii locale şi multinaţionale încearcă să rezolve pe cont propriu, peste noapte, probleme concrete cu care se confruntă, care ar trebui să constituie puncte în strategia naţională de dezvoltare a României. Nemţii, confruntându-se cu aceeaşi problemă, au de mult o politică proprie.
Industria din România a crescut mult în criză şi dintr-odată s-a trezit cu un deficit important de forţă de muncă specializată, cu toate că are comenzi, iar nivelul salarial oferit este peste salariul minim, 900 lei brut (670 lei net) sau cel mediu, 1.700 de lei net.
Scoaterea şcolilor profesionale în 2009 de către ministrul Ecaterina Andronescu, pentru că “nu mai era cerere”, a fost o catastrofă economică ale cărei urmări s-a văzut în anii următori. De la 220.000 de elevi înscrişi în 2007 în învăţământul profesional, în 2010 numărul a ajuns la 54.000, în 2011 la 12.300, în 2012 la 19.000, iar în 2013 la 26.000. O decizie a ministrului Ecaterina Andronescu a dus la dispariţia a 200.000 de joburi, care nu erau plătite cu salariul minim pe economie şi bonuri de masă. În schimb au înflorit facultăţile private, cu absolvenţi pe bandă rulantă, de care piaţa muncii nu are nevoie şi care sfârşesc prin a ajunge casieri, vânzători în malluri sau chiar pleacă afară. Un alt antreprenor din Sibiu spune revoltat: Avem prea mulţi absolvenţi de facultate şi de master şi nu avem muncitori. Cei cu facultate nu vor să se recalifice în altceva, în schimb pleacă din ţară şi se duc să spele vase.
În acest moment sunt peste 110.000 de absolvenţi de facultate pe an în România.
Primarul Oradei Ilie Borojan spune că limitează şi reduce locurile pentru facultăţile din Oradea şi creşte locurile disponibile la şcolile profesionale pentru a atrage mai mulţi investitori, care vin într-o zonă sau alta în funcţie de forţa de muncă disponibilă.
România pierde anual peste 10 mld.euro numai din salarii pentru că nu poate oferi 200.000 de muncitori calificaţi, ceea ce companiile caută. Este un adevărat genocid economic, la care Bucureştiul, rupt de realitate, asistă de pe margine.
