În 2007/2008, în România erau 1.029.855 de studenţi, din care mai mult de jumătate, mai precis 650.247, la universităţi de stat. Anul acesta, în facultăţi păşesc, la 1 octombrie, peste o jumătate de milion de aspiranţi la statutul de licenţiat.
Scăderea numărului de studenţi în ultimii ani are cauze multiple. Una dintre ele este ponderea semnificativă a absolvenţilor de liceu care nu reuşesc să ia bacalaureatul şi care, din acest motiv, nu se pot înscrie la admiterea într-o universitate. Un alt obstacol este taxa de şcolarizare – deloc neglijabilă, dacă nu prohibitivă în multe cazuri (9.000 de lei pe an, de pildă, la Facultatea de Medicină din UMF „Carol Davila” Bucureşti).
Sociologii pun situaţia şi pe seama scăderii natalităţii după 1990, însă „rădăcinile” problemei par să se lege, tot mai adânc, şi de dezinteresul pentru studiile superioare în rândul majorităţii absolvenţilor de liceu. De ce întorc aceştia spatele facultăţilor? Pe de o parte, pentru că văd inutilă o diplomă de licenţă, câtă vreme, în România de astăzi, „te poţi descurca foarte bine şi fără”, după cum susţin unii dintre ei.
Iar pe de alta, pentru că alţii, oricât de pasionaţi ar fi pentru un domeniu, nu văd nicio perspectivă solidă după terminarea facultăţii. Acest punct de vedere îşi găseşte ecou, în siajul crizei economice, la bilanţul evenimentelor de tip Târgul locurilor de muncă, unde mulţi vizitatori se arată dezorientaţi, pesimişti şi dezarmaţi de volumul scăzut al ofertelor pentru studii superioare şi, mai ales, de faptul că li se solicită experienţă.
