Decizia Parchetului în cazul lui Turcescu

Parchetul General, robert turcescu

‘În ceea ce priveşte decizia privind afirmaţiile jurnalistului, aceea am luat-o. Nu ne-am sesizat din oficiu, întrucât am apreciat că acele împrejurări nu sunt de natură să constituie infracţiuni’, a afirmat Niţu, la sosirea la CSM.

Referitor la sesizarea parlamentarilor Ilie Năstase şi Mădălin Voicu privindu-l pe Robert Turcescu, şeful ministerului Public a susţinut că în cazul acesta nu are ce decizie să ia.

‘O decizie faţă de sesizarea dumnealor nu e de luat pentru că dumnealor nu mi-au cerut nimic. M-au sesizat şi m-au rugat să am grijă să veghez ca siguranţa naţională să fie apărată şi să analizez situaţia creată în urma declaraţiilor jurnalistului. Deci, nu au făcut plângere împotriva cuiva, nu au sesizat cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Pur şi simplu, în calitate de parlamentari, probabil cu spirit civic, mi-au solicitat să verific şi să apăr securitatea naţională. (…) Nu am ce decizie să iau’, a explicat Niţu.

În 26 septembrie, senatorul Ilie Năstase şi deputatul Mădălin Voicu au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare împotriva jurnalistului Robert Turcescu, după ce acesta a anunţat că a fost ofiţer acoperit.

‘Ilie Năstase şi cu mine am considerat că este util din partea instituţiei şi a procurorului general, Tiberiu Niţu, dacă s-a luat vreo măsură sau a intrat în discuţie autodenunţul lui Robert Turcescu. Ne interesează mai mult situaţia care ar fi putut sau ar putea deveni periculoasă sau critică, pentru că e vorba în primul rând de siguranţa naţională (…) Una din problemele importante este că acest mod de a intoxica sau de a distrage atenţia de la lucrurile importante vine tocmai de la preşedintele Traian Băsescu. Dumnealui nu are voie nici măcar să insinueze că ar şti sau ar da publicităţii un nume, indiferent că este vorba de Robert Turcescu sau un candidat la Preşedinţie’, a declarat Mădălin Voicu, la ieşire din sediul Parchetului General.

Jurnalistul Robert Turcescu a susţinut că a fost locotenent-colonel sub acoperire într-un articol publicat în urmă cu aproape două săptămâni pe blogul său, unde a prezentat şi mai multe documente. Ulterior, în cadrul unei emisiuni la B1 tv, Turcescu a spus că documentele sunt reale şi au fost postate de el.

Turcescu a mai spus că nu a fost şantajat, nu a fost supus niciunei presiuni, ci a făcut aceste dezvăluiri pentru că acum ‘a vrut Dumnezeu’ şi că, în contextul ‘ofiţerului acoperit la prezidenţiale’ despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu, el ‘nu putea să se mai ascundă’.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu