Semne proaste de la economie în T3

comerț, construcții, exporturi, productie industriala, recesiune

Trimestrul al treilea a început cu stângul, iar tendinţa de deteriorare a indicatorilor macro a continuat în luna august, după cum indică cifrele privind industria, vânzările de retail, exporturile şi construcţiile.

 

Şi dinspre economia reală semnalele sunt pesimiste, în primele opt luni din acest an înregistrându-se cel mai scăzut nivel al înmatriculărilor de companii noi din perioada 2008-2014. Iar insolvenţele rămân la un nivel ridicat, deşi au început să scadă. Aceste veşti negative indică faptul că redresarea economiei este în continuare fragilă, după ce prima jumătate a anului a marcat revenirea surprinzătoare în „recesiune tehnică“ şi susţine scenariul încetinirii creşterii economiei pe întregul an spre 2%, după avântul de 3,5% înregistrat în anul 2013.

 

Majoritatea bancherilor locali au anticipat pentru a doua jumătate a anului o frânare a economiei din cauza efectului de bază indus de agricultură, care a performat foarte bine anul trecut. În consecinţă, ei au diminuat estimările privind creşterea PIB în anul 2014 de la 3% spre 2%, sau chiar sub acest nivel, prognozele analiştilor locali fiind mai pesimiste decât cele ale FMI, Băncii Mondiale sau BERD, chiar şi după recentele revizuiri.

 

Industria, principalul motor de creş­tere pentru economie, care reprezintă aproximativ o treime din PIB-ul Româ­niei, a stagnat în august faţă de aceeaşi lună din 2013, pe serie brută, iar comparativ cu luna precedentă a fost în declin.

 

Veştile proaste de la producţia industrială, care reflectă înrăutăţirea cererii externe, completează tabloul evolu­ţiilor negative venite de la alţi indicatori macro. Exporturile, care au susţinut Româ­nia în anii de criză, au încetinit, ritmul de creştere anual, ajungând în august la doar 0,9%, cel mai mic avans din ultimul an. După ce în iulie exporturile au ajuns la un maxim istoric de 4,8 mld. euro, în august au atins cel mai mic nivel din acest an, de 3,8 mld. euro.

 

Evoluţia exporturilor este corelată cu încetinirea economiilor principalilor parteneri comerciali ai României. În Germania, cea mai mare economie europeană şi piaţa către care se îndreaptă cele mai multe exporturi româneşti, producţia industrială şi volumul comenzilor pentru fabricile germane au înregistrat cele mai mari scăderi din ultimii cinci ani.

 

Germania se confruntă şi cu scăderea exporturilor pe fondul tensiunilor geopolitice dintre Rusia şi Ucraina şi al încetinirii economiei Chinei.

 

Expor­turile Germaniei au înregistrat cel mai mare declin lunar din ianuarie 2009 până în prezent, de 5,8%.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu