Anghel Alexandru

Dosarele lui Necolaiciuc. Prejudiciu de peste 56 mil. euro

Necolaiciuc, prejudiciu

Cele trei dosare în care este implicat fostul director al CFR sunt încă în etapa în care sunt efectuate expertize financiar contabile. Chiar dacă a fost citat de numai puţin de 234 de ori, Judecătoria Sectorului 1 nu a putut emite, în cei şase ani de când Necolaiciuc se află pe listele de şedinţe ale instanţei, o sentinţă în aceste trei dosare.

 

Abuzul în serviciu şi corupţia sunt infracţiunile care l-au adus în faţa instanţei pe Necolaiciuc, iar faptul că fostul director al CFR ar fi prejudiciat compania cu aproximativ 56,7 milioane de euro i-a făcut pe procurori să redacteze alte trei rechizitorii, pe lângă cel care a fost deja confirmat de către Curtea de Apel Bucureşti, prin condamnarea sa la patru ani şi jumătate.

 

În primul dintre aceste procese, Mihai Necolaiciuc a fost trimis în judecată în 1 februarie 2008. De la primul termen, din 22 februarie 2008 şi până în prezent au avut loc nu mai puţin 79 de termene, perioadă în care judecarea procesului s-a amânat de mai multe ori, motivele invocate fiind ca unii inculpaţi nu aveau avocaţi, din cauza lipsei raportului de expertiză a bunurilor mobile sau pentru că a trebuit sesizată Curtea Constituţională.

 

În acest dosar, fostul director general al Companiei Nationale a Căilor Ferate Române a fost trimis în judecată cu acuzaţia de implicare într-o fraudă de 18 milioane de euro.

 

Alături de alte nouă persoane, Mihai Necolaiciuc este acuzat că în calitate de director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CNCFR), în perioada 2001-2003, a angajat compania într-o serie de relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul companiei, în mod ilegal, produse, bunuri şi servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei.

 

Prin aceste operaţiuni a fost creat un prejudiciu de 18,3 milioane de euro.

 

Necolaiciuc a fost ajutat, susţin procurorii de mai mulţi complici, care făceau parte din fosta conducere a CNCFR sau erau şefi de servicii – Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Ilie Vlăduţ, Dragoş Vasile Vlăduţ, Maria Ana Matei, Octavian Costea, Adrian Ţolea-, dar şi de administratorii unor firme – Marius Ilişcă şi Ovidiu Lucian Nicula.

 

„O parte din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective, 4.525.570 euro, au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamităţi naturale”, potrivit rechitioriului procurorilor.

 

La patru luni de la prima trimitere în judecată, procurorii au finalizat un al doilea rechizitoriu, iar în 24 iunie 2008 Mihai Necolaiciuc a fost deferit din nou justiţiei. Primul termen a a vut loc în 7 octombrie 2008, iar pe parcursul celor 75 de termene s-a discutat pe marginea unei expertize întocmite de experţi judiciari, inculpaţii din dosar ridicând mai multe obiecţiuni împotriva acesteia, motiv pentru care procesul s-a amânat de mai multe ori.

 

În acest al doilea dosar, Mihai Necolaiciuc este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi de faptul că a utilizat subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, în urma acţiunilor sale prejudiciind CNCFR cu circa 35,5 milioane de euro.

 

Mai exact, procurorii spun că între 17 iulie 2000 şi 21 octombrie 2003, Necolaiciuc, ajutat de aceiaşi Mihail Gabriel Misir şi Viorica Olăeru, funcţionari din subordinea sa, a traficat resursele financiare şi activele companiei în folosul unor societăţi comerciale private.

 

„Astfel, în perioada 2001 – octombrie 2003, compania, invocând în fals urgenţe în aprovizionare, a achiziţionat în mod nelegal produse inutile (rulmenţi, şuruburi, piuliţe, trandafiri, etc.) la preţuri supraevaluate şi în cantităţi mai mari decât necesarul, de la mai mulţi furnizori privilegiaţi, pe care i-a ales cu încălcarea legislaţiei în vigoare şi prin proceduri neconcurenţiale. Inculpatul a achitat produsele, prejudiciind în acest mod compania cu suma de 84.086.783,2 lei”, conform rechizitoriului DNA.

 

Toate produsele de care vorbesc anchetatorii au fost vândute în octombrie 2003 către trei firme, vânzare făcută cu condiţia ca marfa să fie achitată de către cumpărători la momentul revânzării de către aceştia. În realitate, aceste bunuri nu au fost revândute şi astfel nu au fost achitate de către cumpărători.

 

„În plus, în aceeaşi perioadă, inculpatul Necolaiciuc Mihai a schimbat destinaţia sumei de 4.123.829,3 de lei (reprezentând subvenţii primite de la bugetul de stat pentru reparaţii capitale la infrastructura feroviară), utilizând-o în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordată. Astfel, suma a fost folosită pentru diverse achiziţii de bunuri şi servicii (pază, delegaţii în străinătate, dicţionare, butaşi de trandafiri, reparaţii la case de odihnă) sau plata salariilor”, spun procurorii.

 

Mai mult, CFR a cumpărat în acea perioadă trandafiri în valoare de 50.000 lei, la preţuri supraevaluate.

 

„De asemenea, în perioada 2002 – 2004, inculpatul Necolaiciuc Mihai a scos nelegal din funcţiune şi a valorificat prin vânzare 23.000 de vagoane şi 1.059 locomotive necasate şi neevaluate, care au fost vândute către diverse firme la preţ de fier vechi. În acest mod patrimoniul companiei a fost prejudiciat cu suma de 17.659.042,4 de lei”, potrivit DNA.

Potrivit materialelor care au ajuns în instanţă, Mihai Necolaiciuc s-a specializat în achiziţii publice nelegale, motiv ce i-a adus un al trailea dosar penal, instrumentat tot de Direcţia Naţională Anticorupţie. Astfel, la un an distanţă de la prima trimitere în judecată, în 16 februarie 2009, un al treilea rechizitoriu ajunge pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1, pionul central al actului de sesizare a instanţei fiind tot fostul director general al CFR.

 

Mihai Necolaiciuc a ajuns în faţa magistraţilor de fix 80 de ori, în acest dosar, pentru că procurorii spun că el a prejudiciat compania cu alte 2,9 milioane de euro. Din nou, el nu a acţionat singur, fiind ajutat de subalternii săi, respectiv de Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Dragoş Vasile Vlăduţ, Ilie Vlăduţ şi Nicolae Alexandru, care făcut diverse activităţi nelegale.

 

Conform DNA, în perioada 2002 – 2003, Mihai Necolaiciuc a semnat 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare către firma General Comelectrica. Aceste comenzi au fost semnate prin încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei.

 

De asemenea, procurorii vorbescu în rechizitoriu despre faptul că între 2002 şi 2003, Mihai Necolaiciuc a semnat alte patru comenzi către firma Nurelo Prest Com, încălcând din nou legea şi fără a avea documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei.

 

Ambele comenzi au fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute în mod obligatoriu de lege.

 

Până în acest moment, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat într-un al patrulea dosar, cel care de altfel a ajuns şi cel mai târziu la instanţă. El şi-a primit sentinţa de patru ani şi şase luni vineri, în timp ce se afla la Judecătoria Sectorului 1, la un termen din cel de-al treilea dosar. Fostul şef al CFR a fost ridicat de poliţişti chiar din sediul instanţei şi dus la Penitenciarul Rahova, unde urmează să stea 21 de zile în carantină, pentru a se stabili regimul în care va executa pedeapsa, dar şi locul de detenţie.

 

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a primit condamnarea de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul privind frauda de 2,7 milioane de euro produsă prin achiziţionarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.

 

Din pedeapsa lui Necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest, respectiv din 17 iunie 2009 până în 18 octombrie 2011.

 

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice din CN CFR SA, a fost condamnată la trei ani ani de închisoare cu executare, pentru aceeaşi infracţiune.

Judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor şi i-au obligat pe inculpaţi să îi plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

 

Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă în regres în cazul inculpaţilor şi acţiune civilă exercitată de SC CNCF-CFR SA.

 

De asemenea, judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus de procurori pe un imobil al Vioricăi Olăeru şi pe bunuri mobile şi imobile ale lui Necolaiciuc.

 

Prin decizia de vineri, Curtea de Apel Bucureşti a schimbat pedeapsa dată de prima instanţă, Judecătoria Sectorului 1, care a hotărât, în 7 ianuarie, că Mihai Necolaiciuc şi Viorica Olăeru nu sunt vinovaţi de faptele de care au fost acuzaţi de procurori în rechizitoriul care a ajuns în faţa judecătorilor, motiv pentru care i-a achitat.

 

 

Lasă un comentariu