După scumpirea benzinei și motorinei în primăvara acestui an, odată cu introducerea supraacizei de 7 eurocenți/litru de către Guvernul Ponta, conducătorii auto din România sunt forțați să găsească soluții care să le scadă costurile.
Una dintre găselnițe, aflată, însă, mai degrabă la îndemâna transportatorilor, a persoanelor care merg regulat peste hotare sau a locuitorilor din județele limitrofe, unde prețul carburantului este mai mic decât pe piața autohtonă. Fie că au drum în Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova sau Ucraina, șoferii au grijă să-și facă plinul înainte de a intra în țară, astfel încât cantitatea de carburant ca să le ajungă pentru o distanță cât mai mare.
Pentru a putea aduce în țară o cantitate cât mai mare de combustibil, operatorii mari de transport preferă să achiziționeze vehicule cu rezervoare mari, de peste 1.000 de litri.
Astfel, în loc ca veniturile bugetare din acciza pe carburant să crească, acestea au scăzut cu 387 milioane lei în trei luni, conform cifrelor publicate de Capital.ro, care a comparat încasările din trimestrul al doilea al acestui an cu cele din primul trimestru.
O a doua soluție, pe care se bazează românii care nu au posibilitatea să-și facă plinul în străinătate, este montarea de instațații GPL, pentru a putea circula folosind gaz petrolier lichefiat, un carburant mai ieftin căruia nu i se aplică supraaciza lui Ponta.
Service-urile auto susțin că cererea pentru modificarea autoturismelor pentru a putea utiliza GPL le-a crescut cu 50%. Însă, este foarte important ca aceste modificări să aibă loc în cadrul unor service-uri autorizate și omologate. Din păcate, nu toți proprietarii auto acceptă să investească bani în siguranța mașinii, în acest caz autoturismul modificat neautorizat, prin instalații artizanale, devine un adevărat pericol în trafic, o adevărată bombă care poate exploda în caz de accident.
Dacă prețul unui litru de benzină sau de motorină se situează în jurul valorii de 6 lei, cel al GPL-ului se menține sub 3 lei, deci, la jumătate. Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS) indică o creștere a consumului de GPL în ultimii doi ani, însă creșterea va fi, cu siguranță, revigorată în acest an.
În aceste condiții, vânzările de motorină și benzină au scăzut. Petrom declara, în luna august, că vânzările de carburanți le-au fost afectate de majorarea accizei, care a dus la scăderea consumului. Iar, pe de altă parte, Rompetrol susține că piața de GPL auto, evaluată la 350 milioane de dolari, va crește cu 5%, în acest an.