Money.ro

„UE va supravietui fara Marea Britanie”

frâna, Herman Van Rompuy, Marea Britanie, presedinte Uniunea Europeana, Uniunea Europeana

‘Plecarea Marii Britanii va deveni pentru Europa o rană, posibil chiar o amputare, şi de aceea trebuie făcut tot posibilul pentru a evita acest lucru. Cu toate acestea, UE va supravieţui (fără Marea Britanie). Fără Franţa, însă, ideea europeană va pieri’, a declarat Van Rompuy.

 

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, care îşi încheie mandatul pe 1 decembrie, a subliniat că problema ieşirii Marii Britanii din componenţa UE trebuie să fie decisă chiar de britanici. La rândul său, Bruxellesul va analiza cererile Londrei, însă nu va face concesii în ceea ce priveşte ‘principiile fundamentale’ ale UE, a atenţionat Van Rompuy.

 

Potrivit The Telegraph, care citează experţi, starea dezastruoasă a economiei franceze riscă să provoace o stagnare în zona euro, ceea ce ar putea duce la o criză financiară mondială.

 

Anterior a devenit cunoscut că din cauza găurii din bugetul UE, contribuabilii britanici ar putea fi nevoiţi să plătească, timp de 6 ani, 43 de miliarde de euro (34 de miliarde de lire sterline), notează The Telegraph. În afară de aceasta, recent UE a încercat să determine Marea Britanie să plătească la bugetul comun 2,1 miliarde de euro suplimentare (1,7 miliarde de lire sterline), deoarece economia acestei ţări creşte cu 3% pe an, mult mai repede decât economiile altor ţări din UE.

 

Premierul britanic David Cameron şi-a făcut publică intenţia de a organiza în 2017 un referendum cu privire la menţinerea Marii Britanii în UE. Problema ieşirii Marii Britanii din UE este intens dezbătută în cadrul campaniei electorale de dinaintea alegerilor parlamentare programate să aibă loc în Marea Britanie în mai 2015, campanie în timpul căreia conservatorii, care încearcă să-şi menţine popularitatea, au adoptat o atitudine critică la adresa UE.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu