Cresc amenzile de circulatie

amenzi de circulatie, salariul minim pe economie

Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariului minim pe economie, de la 900 de lei, la 975 de lei, începând cu data de 1 ianurie 2015, potrivit proiectului de buget. O nouă creştere este prevăzută pentru 1 iulie, când salariul minim va ajunge la 1.050 de lei.

 

Majorarea salariului minim aduce după sine şi o creştrere cuantumului amenzilor rutiere. Potrivit art.98 din Codul Rutier, amenzile contravenţionale se stbilesc pe clase, în funcţie de numărul de puncte amendă aplicte. Un punct-amendă reprezintă, valoric, 10% din salariul minim brut pe economie, deci o creştere a acestui aduce cu sine o creştere a amenzilor. Astfel, cele mi mici amenzi, cele aplicabile clasei I de sancţiuni, că vorbitul la telefon sau ne-purtarea centurii de siguranţă ajung la 195 de lei (2-3 puncte amendă).

Lasă un comentariu