Money.ro

Atentie cand cumparati carne de porc

carne de porc

Se ascut cuţitele în această perioadă în gospodăriile din toată ţara. În satul Oşorhei din Bihor, nu se poate concepe un Crăciun fără Ignat.

 

„Asta este o tradiție din moși, strămoși, fiecare sărbătoare tăiem câte un purcel, doi.”, spune un localnic.

 

În câteva ore, preparatele sunt gata şi puse la păstrare în cămări. Cei care nu au rude la ţară, dau fuga la magazine sau cumpăra carnea direct de la abator.

 

Octavian Bogdan, coordonatorul activității de producție al unui abator: „De Sărbători, într-adevăr cererea este dublă față de restul anului. Lumea cumpără mult mai mult ca de obicei.”

 

În total, aproape un milion de porci sunt sacrificaţi înainte de sărbători.

 

Putem spune că noi, membrii asociației, tăiem în luna decembrie probabil undeva estimat la 450 mii de capete în abatoarele autorizate. Ne așteptăm că și în gospodăriile populației se vor tăia tot atât porci sau mai mulți.

 

Oricât de bună ar fi ceafa de purcel, trebuie să aplecăm urechea la sfaturile nutriţioniştilor.

 

Adina Rusu – nutriţionist: „Carne slabă, adică muşchi de porc şi nicidecum carne de porc foarte grasă nu asociem cu alte alimente foarte grase, cum ar fi brânza de oaie.”

 

Foarte important, ca să fie masa bună, trebuie să cerem vânzătorilor să ne arate analizele care atestă că porcul nu are trichineloză.

Lasă un comentariu