“Niciodată n-am fost mai mâhnit ca acum. Şi nu atât lipsa banilor îmi amărăşte sufletul, cât abrutizarea societăţii româneşti. Unde te duci, unde te-ntorci, numai porci! Fiecare îşi vede de interesul lui. Dacă te pune necuratul să ceri cuiva o sumă de bani împrumut, vezi cum s-au ticăloşit oamenii: te amână prietenul sau cunoştinţa, o vreme, te duce cu vorba, după care dispare ca măgaru-n ceaţă”, a scris Vadim pe Facebook.
Decăderea celui care a fost ani buni vicepreşedintele Senatului îşi are explicaţia în faptul că Vadim nu a fost pus în situaţia de a se gândi ce pune pe masă copiilor în ziua ce urmează.
În toţi aceşti ani, când Vadim a fost personaj de prim rang al politicii româneşti, “Tribunul” s-a bucurat de o viaţă de nabab. Binevoitorii care roiau în jurul lui îi puneau la picioare tot ce îşi putea dori un muritor.
Astfel, Vadim era ospătat în cele mai luxoase cârciumi, primea cadouri generoase, atât el cât şi familia sa, iar viaţa de zi cu zi îi era asigurată, în aşa fel încât acesta nu avea pe ce cheltui banii.
Ţine două ziare falimentare
“Ne băteam care să-i plătească masa când venea în judeţul nostru sau cine să fie primul cu cele trebuincioase în ajunul sărbătorilor. Ani buni Vadim nu a avut cheltuieli majore, poate doar cu fetele, în rest totul îi era la îndemână. Nici sponsori nu mai sunt, că Vadim nu mai are ce să ofere, mă refer la funcţii politice, că a distrus PRM, deci a ieşit din scena politică. Acum cred că a intrat în colaps, întrucât se încăpăţânează să ţină cele două ziare falimentare, care îl golesc de bani”, ne-a spus un fost deputat PRM.
De frică, a trecut casa pe numele fetelor
În ultima sa declaraţie de avere, Vadim a scris la capitolul venituri doar sumele aferente salariului de europarlamentar, în valoare de 6.200 de euro pe lună. După 1 iulie, când i s-a terminat mandatul de europarlamentar, “Tribunul” a încasat până în această lună o indemnizaţie tranzitorie echivalentă cu salariul său lunar, adică un total de 31.000 de euro, în cazul său.
Pentru că a trecut de vârsta pensionării, Vadim va putea beneficia şi de pensie plătită de Parlamentul European, de 868 de euro pe lună. În 2009, din declaraţia de avere a “Tribunului” reieşea că avea o casă de locuit, dobândită în anul 1996, care se afla pe strada General Mihail Butoianu, în Cotroceni, imobil în suprafaţă de 178 de metri pătraţi.
În schimb, în acest an, în declaraţia depusă pentru alegerile prezidenţiale afirmă că nu mai deţine această locuinţă. Se pare că Vadim Tudor şi-a înstrăinat casa, pe care, conform unor surse, a trecut-o pe numele celor două fete, Lidia şi Eugenia.
“Tribunul” a făcut acest gest de frică să nu fie executat silit de cei cu care a pierdut zeci de procese de calomnie, în urma cărora are de plătit sute de mii de lei, afirmă surse din anturajul acestuia.