Incepând din luna februarie, companiile din Franţa nu vor mai fi nevoite să plătească „supertaxa”, care a reprezentat una dintre principalele promisiuni ale preşedintelui Francois Hollande în campania electorală din 2012.
Guvernul Hollande a introdus taxa ca măsură anti-criză, încercând să forţeze astfel “bogaţii” să scoată economia şi finanţele publice dintr-o situaţie ingrată – frânarea creşterii economice, evoluţia nefavorabilă a şomajului şi scăderea cererii interne şi externe exercitând presiuni asupra veniturilor la buget în contextual majorării cheltuielilor sociale.
Taxa a fost criticată încă de la început de voci influente din Franţa, de la marii industriaşi şi oameni de afaceri până la oameni de fotbal. Fotbaliştii au ameninţat cu greva, iar şefii cluburilor şi Liga au avertizat că nu vor mai putea atrage jucători talentaţi în Franţa.