Județul Dâmbovița, august 1970. În planurile de dezvoltare trasate de comunişti, județul Dâmbovița trebuia industrializat. Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este inființată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, „Uzina de Oțeluri Aliate”.
„Problema siderurgiei românești este una care, într-un fel, ar putea fi caracterizată ca un miracol in deșert”, spune Gheorghe Zaman, directorul Institutului de Economie Națională.
Din 1975, comuniștii adaugă secții noi mastodontului, iar uzina devine Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște. Cei peste 10.000 de angajați produc oțeluri aliate și înalt aliate pentru industria civilă și de apărare. În anii ’80, trec la prodcuţia oţelurilor nucleare, folosite la construcția Centralei de la Cernavodă.
În 1990, prin hotărâre de guvern, COS Târgovişte devine societate comercială pe acţiuni. Noua firmă, aflată în subordinea Ministerului Metalurgiei, preia patrimoniului fostului combinat. După 30 de ani de directive, trebuie să se conducă singură, fără linie de la partid.
Instalațiile din România erau marea majoritate instalații învechite și chiar acolo unde instalațiile erau performante din punct de vedere tehnologic, din punct de vedere al mediului existau carențe substanțiale”, afirmă Petru Ianc, fost director al Direcției de Politici Industirale din Ministerul Economiei.
Lupta pentru supraviețuire
În primii ani de democraţie, COS supraviețuiește cu greu. Lipsa directorilor cu experiență în economia de piaţa și taxele de export mari duc la vânzarea produselor cu prețuri modeste. Principalii beneficiari rămân statele ex-sovietice și cele din Orient.
În 1993, după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, restructurarea siderurgiei este dictată de la Bruxelles: România trebuia să-şi reducă, în următorii 15 ani, capacitatea de producţie, de la 14 milioane de tone, la două milioane de tone oțel anual.
Planul trebuia pus în aplicare prin „distrugerea fizică a instalațiilor, astfel încât să nu poată fi repuse în funcțiune”. În schimb, Uniunea ne lasa să exportăm fără taxe în statele comunitare.
„Acest program a fost gândit pentru ca România să acumuleze niște fonduri care să fie utilizate pentru restructurare”, spune Petru Ianc.
Măsurile impuse de Bruxelles sunt îndeplinite. Până la finalul anilor ’90, producţia este redusă. Pe plan național, restructurarea are alte consecințe.
„Situatia mai degrabă s-a agravat decât s-a îmbunătățit, pentru că, pe parcurs, consumul intern a scăzut, au apărut supracapacități”, precizează Petru Ianc.
Asta înseamnă că marile combinate – Sidex Galați, Siderugica Hunedoara, CS Reșița, Industria Sârmei Câmpia Turzii, COS Târgoviște și Siderca Călărași – au lucrat, dar nu au avut cui să vândă.
