Ionut Lupescu

A scazut riscul iesirii Greciei din zona euro

Grecia, iesirea Greciei din zona euro

Parlamentul grec şi-a anunţat dizolvarea şi a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje. Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii ei internaţionali (UE, BCE şi FMI) în schimbul împrumuturilor de circa 240 de miliarde de euro. De asemenea, el vrea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice, care sufocă economia Greciei.

‘Probabilitatea unei ieşiri a Greciei din zona euro este totuşi mai scăzută decât în perioada de vârf a crizei datoriilor din 2012 şi rămâne puţin probabilă’, dar turbulenţele politice au sporit şansele unui astfel de scenariu, se arată în raportul Moody’s.

‘Acest risc mai ridicat ar putea avea implicaţii negative asupra ratingului de credit al altor state membre ale zonei euro, chiar dacă riscul contagiunii este mai scăzut decât în perioada de vârf a crizei datoriilor’, a estimat agenţia de evaluare financiară.

Şi Banca Centrală a Greciei (BoG) a dat asigurări că situaţia sumelor de bani retrase din depozitele bancare din ţară este sub control, după ce presa elenă a anunţat că, în perspectiva alegerilor din 25 ianuarie, s-au înregistrat în ultimele zile ieşiri masive din depozite, din cauza incertitudinilor politice.

‘După apariţia informaţiilor privind retragerea unor mari sume de bani de la băncile elene, BoG a observat că situaţia este sub control deplin. Împreună cu BCE, monitorizăm cu atenţie evoluţiile din Grecia şi vom interveni ori de câte ori va fi necesar’, se arată în declaraţia publicată duminică de Banca Centrală a Greciei.

Instituţia a explicat că Banca Central Europeană oferă din 2010 facilităţi de creditare statelor care implementează programe de ajustare fiscală, o politică neafectată de evoluţiile politice. BCE a ajutat băncile elene exceptându-le de la cerinţele privind garanţiile acceptate pentru accesarea fondurilor.

În total, de la debutul crizei datoriilor suverane în 2010 şi până în 2014, băncile greceşti au pierdut depozite în valoare de aproximativ 90 de miliarde de euro sau 30% din depozitele bancare, parţial din cauza ieşirilor de capital cauzate de temerile privind ieşirea ţării din zona euro.

Aproximativ 17 miliarde de euro au revenit în sistemul bancar elen după alegerile din iunie 2012, care au atenuat îngrijorările potrivit cărora Grecia va părăsi zona euro.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Ultimele Articole