Astfel, casa de brokeraj pentru persoane fizice Alpari UK a cerut vineri intrarea în insolvenţă, în urma pierderilor suferite de clienţi din cauza deciziei băncii centrale elveţiene de a renunţa la plafonul valutar.
„Aprecierea recentă a francului, provocată de schimbarea neaşteptată de politică a Băncii Naţionale a Elveţiei a generat o volatilitate excepţională şi o lipsă extremă de lichidităţi”, a anunţat Alpari, care este sponsor pe tricourile clubului englez de fotbal West Ham.
Alpari a precizat că în cazul în care clienţii nu pot acoperi pierderile, atunci acestea sunt suportate de companie, aceasta fiind nevoită să confirme că a intrat în insolvenţă.