O întrebare care macină observatorii acestui fenomen este dacă nu cumva şi clienţii băncilor comerciale vor ajunge să primească dobândă pentru a lua un credit ipotecar ori să plătească dobândă pentru a-şi depozita economiile.
Un zvon care face furori pe blogurile financiare precum zerohedge.com şi este luat în serios de broadcasteri precum BBC spune că în Danemarca o bancă, Nordea Kredit, a oferit deja credite ipotecare cu dobândă negativă. Aceasta înseamnă că banca respectivă, în teorie, plăteşte clienţii cărora le dă împrumuturi.
Cât despre apariţia depozitelor de economii cu dobânzi negative, „probabilitatea nu a fost niciodată mai mare“, apreciază Niels Storm Stenbaek, economist-şef la Asociaţia Daneză a Bancherilor, citat de Bloomberg. El a explicat în ianuarie că „băncile nu au nevoie prea mare de depozite, iar cererea pentru împrumuturi din partea gospodăriilor şi firmelor este slabă“. El s-a referit, desigur, la Danemarca. În Germania, cea mai mare economie din zona euro, deponenţii au în faţă o perspectivă la fel de gri. În timp ce Deutsche Bank şi Commerzbank, cele mai mari bănci germane, nu-şi taxează clienţii pentru depozite, alte bănci au început să facă aceasta. Deutsche Skatbank, o instituţie bancară din Thuringia, a anunţat în octombrie că va percepe o dobândă de 0,25% pentru anumite conturi. Băncile europene nu au nevoie de depozite deoarece se finanţează extrem de ieftin de la BCE, care încearcă astfel să dezgheţe creditarea şi să stimuleze creşterea economică în zona euro.