Străinii au ajuns să controleze aproximativ o zecime din terenurile agricole din țara noastră, potrivit celui mai recent raport anual realizat și publicat de compania Darian DRS SA, un important jucător pe piața evaluărilor din România.
„Investitorii străini au, în România, în proprietate sau arendă, aproximativ un milion de hectare de teren arabil, adică circa 10% din totalul disponibil local”, notează raportul citat.
Potrivit documentului, interesul străinilor a explodat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană: majoritatea achizițiilor a fost făcută în ultimii şapte ani.
Cifrele analizate de Darian arată că „preţul terenurilor agricole româneşti a crescut de 25 de ori în perioada 2002-2012, cu un ritm de apreciere anuală de 40%”. Însă, terenurile agricole au început să fie luate serios în considerare drept destinație pentru plasamente de către investitorii din afara agriculturii abia după anul 2009, după ce piaţa imobiliară tradiţională a căzut.
Piaţa terenurilor agricole din România a fost liberalizată la începutul anului 2014, adică cetățenii străini persoane fizice din UE pot cumpăra terenuri agricole în țara noastră. Totuși, legea tranzacţiilor cu terenuri dă întâietate la achiziţie comunităţilor locale.
„Pe baza informaţiilor publice apărute în presă și a datelor de la direcţiile agricole judeţene, în luna noiembrie 2014 fermierii şi investitorii în terenuri arabile au achiziţionat suprafeţe de 1 milion de € în zece judeţe reprezentative pentru agricultura locală, plătind în medie 11.000 lei (2.600 €) pentru fiecare hectar achiziţionat. Aceste judeţe sunt: Teleorman, Constanța, Arad, Olt, Buzău, Galați, Botoșani, Tulcea, Argeș şi Mehedinți”, scrie în raportul Darian.
Prețurile pentru un hectar de teren agricol din România pornește de la 1.500 euro pentru parcelele mici din Oltenia și Muntenia și ajunge la 4.000 euro pentru terenurile comasate din zona Munteniei.