Cristina Popovici

Cum explica BNR problemele din declaratia de avere a lui Isarescu

Adrian Vasilescu, Banca Naţională a României, BNR, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) încalcă trei legi ca să respecte Ghidul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ce prevede modul în care trebuie completate declaraţiile de avere, susţine Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR Mugur Isărescu.

 

După răspunsurile pe care le-a oferit, joi, în legătură cu faptul că Mugur Isărescu nu şi-a amintit că, în 2006, contractase un credit de la Volksbank, subliniind că „este normal” ca şeful Băncii Naţionale să uite un amănunt de acest gen, domnul Vasilescu a continuat, vineri, să dea explicaţii în legătură cu inadvertenţele care apar în declaraţiile de avere din ultimii ani ale Guvernatorului BNR.

 

Încercând să explice de ce în declaraţia de avere din 2007 apare numele băncii de la care Mugur Isărescu a luat un credit, respectiv Volksbank, iar în declaraţiile din 2008 şi 2009, în dreptul creditului respectiv scrie doar „o instituţie de credit din România”, urmând ca, în 2013, să fie menţionat numele Unicredit Ţiriac Bank, instituţie de la care domnul Isărescu a contractat un nou credit, Adrian Vasilescu ne-a declarat: „Într-o primă variantă, ANI ne-a cerut să trecem în declaraţiile de avere toate instituţiile de la care am luat credite. Ulterior, au intervenit discuţii că BNR încalcă legea. Sunt trei legi pe care le încălcam – Statutul BNR, Statutul băncilor şi Statutul statisticii – care interzic funcţionarilor şi membrilor Consiliului de Administraţie din BNR să facă vreo referire la vreo bancă, în orice document. Au fost scandaluri în bănci că oamenii sunt influenţaţi şi merg să îşi ia credite de la banca de la care Guvernatorul s-a împrumutat. ANI a fost nevoită să accepte că încălcăm legea şi a fost de acord, în 2008, să nu mai trecem numele băncilor pe declaraţia de avere.

 

Citiți mai multe pe bursa.ro.

Ultimele Articole