‘Legat de Programul Rabla, au fost niște încercări în ultimii ani, dar s-a dovedit că a fost un eșec, pentru că documentația era foarte laborioasă și complicată pentru un agricultor de rând, iar aprobările erau mult prea de durată și atunci lumea a renunțat. Prin acel program s-a reușit să se vândă undeva la 10 bucăți. Necesarul de tractoare pentru agricultura românească ar fi de 300.000 de bucăți’, a declarat Mircea Oltean.
Potrivit acestuia, IRUM Reghin este singura companie care produce câteva sute de tractoare anual, fiind cea mai mare din România, și că marea concurență este exercitată de firme din străinătate, care cunosc nevoile pieței românești.
‘Este o concurență foarte mare cu cei care vin de afară, toți producătorii mondiali au pus ochii pe România, știu aceste lucruri pe care vi le-am spus, și au politici speciale. La toate târgurile e aglomerație mare, toți producătorii expun, vin cu totul felul de variante’, a subliniat Mircea Oltean, care a precizat că IRUM Reghin produce anual în jur de 500 de tractoare agricole și tractoare forestiere.
Prin programul Rabla pentru tractoare, inițiat în 2011, cei care dețineau tractoare vechi sau alte mijloace auto-propulsate, cum sunt combinele, puteau să le predea și primeau în schimb un tichet valoric de 17.000 de lei.