„Lipsa unei autostrăzi Est-Vest a fost principalul motiv pentru care investitorii străini au ocolit de fiecare dată zona Moldovei, zonă care, deși avea potențial investițional, nu putea asigura, în condiții optime și la costuri acceptabile, translația mărfurilor spre piața de desfacere din vestul Europei”, explică deputatul de Iași Sorin Avram Iacoban, într-o interpelare adresată ministrului Transporturilor Iulian Matache.
Ruta Ungheni-Iași-Târgu Mureș face parte din rețeaua TEN-T (nodul rutier care cuprinde mai multe rețele de legătură) și este parte componentă a rutei Budapesta-Odessa, dublată și de o infrastructură feroviară.
După o adevărată telenovelă, ca urmare a solicitărilor venite din regiunea Moldovei și ca urmare a scrisorii deschise adresate de peste 70 de parlamentari premierului Victor Ponta, Ministerul Transporturilor a inclus în Masterplanul de infrastructură rutieră și ruta Ungheni-Iași-Târgu Mureș la capitolul „autostradă”.
Potrivit deputatului, deși, conform afirmațiilor oficialilor, primul segment Ungheni-Târgu Neamț ar fi trebuit să fie gata de începerea lucrărilor, realitatea de pe teren arată că Autostrada Est-Vest este blocată în studii și avize.
Ministrul Transporturilor a făcut lumină asupra situației acestui proiect, prezentând stadiul fiecăreia dintre cele trei porțiuni:
1. Autostrada Târgu Mureș – Ditrău. Pe 20 mai 2015, a fost semnat contractul de Revizuire a Studiului de Fezabilitate. Conform Master Planului de Transport, acest proiect este prevăzut a fi început sau revizuit în anul 2021, lucrările urmând a fi începute în 2022-2023. Astfel, contractul de servicii a fost suspendat pentru 12 luni.
2. Autostrada Ditrău – Târgu Neamț. Conform strategiei de implementare a Master Planului de Transport, și acest proiect este prevăzut a fi început sau revizuit în anul 2021, lucrările urmând să demareze în 2022-2023. Astfel, pentru procedura de achiziție publică de atribuire a contractului de servicii „Revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ditrău – Târgu Neamț” a fost publicat anunțul de anulare în data de 16 septembrie 2015, contestațiile putând fi depuse până pe 28 septembrie.
3. Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni. După evavluarea inițială a ofertelor pentru procedura de „Revizuire a Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni”, acestea au fost inacceptabile și/sau neconforme, prin urmare procedura a fost anulată. CNADNR a demarat revizuirea documentațiilor aferente, urmând a fi relansată procedura de achiziție publică a serviciilor.