„Dacă nu vom obţine angajamentele de care avem nevoie din partea partenerilor europeni în aspecte precum ţinerea Marii Britanii în afara sistemului de integrare profundă, dacă nu vom putea obţine aceste angajamente, atunci, aşa cum a spus premierul, nu putem exclude nimic”, a declarat Hammond, în ceea ce pare a fi o schimbare de atitudine a Guvernului de la Londra.
Premierul conservator David Cameron a promis renegocierea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană şi organizarea, până la sfârşitul anului 2017, a unui referendum privind apartenenţa ţării la Blocul comunitar. Cele mai multe sondaje de opinie arată că majoritatea britanicilor ar prefera rămânerea ţării în Uniunea Europeană.
„Avem nevoie de reforme solide, substanţiale şi ireversibile la nivel european. Pentru că, dacă vom prezenta poporului britanic un set de reforme de o amploare mai mică, ne vom trezi cu un refuz”, a spus Hammond.
Marea Britanie şi Uniunea Europeană au avut recent dispute pe tema gestionării crizei economice a Greciei şi privind distribuirea imigranţilor extracomunitari. Marea Britanie nu participă la toate programele de integrare europeană, având un statut privilegiat în cadrul Uniunii Europene.